spuză

patul de spital e alb de jur împrejur câțiva baloți de tăcere ca niște zaruri cu fețele șterse fac o cingătoare din așteptare și-mi arunc gândurile pe fereastră doctorul are ochii la fel de sterili precum mânușile sale de plastic alb precum ultima noastră îmbrățișare din vată medicinală țipătul meu înșurubat în coloana vertebrală a vântului se tot lovește de geam pereții de spital sunt albi stau la o coadă oarecare de griji privirea mea a lins toată lumina de pe geam un simplu ceas de perete nu ține de urât e doar un burghiu în coaja singurătății peste noapte cineva a vopsit geamul cu alb palmele mamei s-au prefăcut în spuză pentru rugăciuni iar cuvintele ei toate s-au albit o dată cu părul afară Dumnezeu frământa pâine