puțin de spus

auzul tuturor este un cavou al numelui tău repetat în gând. o mână prea lungă atârnă pe podea pipăind după văz după șoșoni după iubirea ta ca un auxiliar al timpului meu astea ocupă aproape tot spațiul din încăpere. nu știu de cât timp stau așa a fost o zi din aia în care s-a lăsat întunericul de cum ai închis ușa după tine. mersul meu metalic într-o cușcă sălbatică. mersul taie podeaua taie pământul (raza se prăbușește de-o parte și de alt-a unui strigăt de sârmă) îmi taie tălpile. îți taie glasul durerea rupe pastila în două în patru o pisează între dinți. podeaua înghite apa din pahar. durerea mă înghite pe mine. îmi ia răsuflarea îmi pune repede în loc un difuzor uriaș la care fredonează răbdător moartea. tu vii uneori și schimbi membrana