poveste

de când n-ai mai avut o stare din aia pură?

bucurie pură, plăcere pură, mirare pură?

eu, din copilărie, în privata din fundul grădinii, la bunica...

da, dumnezeu este bun,

cu muștele lui cu tot,

albastre și verzi și fosforescente,

cu viermii lui grași mâncați de cocoșul Costică, jumulit de mamaia bătrână, mâncat de bunicul, mâncat de purici și de noaptea surdă...

...cu puii lui galbeni jucându-se pe grămada de bălegar,

cu tunetele lui asurzitoare

și cu toți greierii din călcâiele crăpate ale străbunicii,

cum să nu fie bun?

cum să nu fie bun când te știu pe tine,

băiețel cu breton și pantofi de lac,

tu ai învins volga aia neagră numai c-o piatră dintr-o praștie, precum David pe Goliat..

cum să nu fie bun, când există brațe de Gogo

care te cuprind,

să te scape de bătaie în ziua de Paște?

și degetele ei strâmbe, cu noduri, îți descântă tâmpla,

să te lase curat și luminat,

cu oală nouă spălat..

când lampa ca un luceafăr, luminează colțul odăii,

când frizerii știu să te tundă fără să-ți ciuntească visele,

cum să nu fie bun?

băiețel cu breton și pantofi de lac, crede-mă,

dumnezeu este bun..