Poezie
încercare
1 min lectură·
Mediu
pe partea de est s-a crăpat doar așa ca să-mi atragă atenția
se văd de jos din stradă șifonierul și patul vecinilor
picioare de scaune ieșite prin crăpătura zidului din nou
pe role străbat aceleași canale și gropi și curți
garduri desenate cu cretă
mi-e milă de ea
ca de-o babă care cerșește în ușa bisericii
intru scara-i închisă cu geamuri mi-e frig
și strig aburind oglinzile și toate cele de dincolo
cineva
e cineva acasă?
coboară scările un băiat cu capul tot bandajat nu n-am numărul lor de telefon îmi spune
și nici măcar nu i-am cunoscut vreodată pe cei de sus sau pe cei de jos cum zici că-i chema
aș vrea să urc dar cel bandajat nu mă invită și privesc curioasă în curtea din spate
omul de zăpadă decapitat sub mărul înflorit
nu se topește
ar trebui îngropat îi spun
e din ce în ce mai frig în toate primăverile astea
mă dau în gând pe rolele mele
uite în smocurile de iarbă găseam pui de pisoi
și ce primăvară și cum râdeam și cum muream în fiecare poză
pentru totdeauna în ziua nunții
lalele roșii leroșii atârnate de glezne
006170
0
