Poezie
din vremea eclipsei
2 min lectură·
Mediu
fratele meu și părinții lui
locuiau pe aleea străduinței
probabil pentru că ei
și toți oamenii aceia din blocurile învecinate
se străduiau să ducă vieți normale
în casele lor mirositoare a mâncare de cartofi
se cloceau mereu
copii siamezi plângăcioși și crăcănați
și pe toți îi chema Gabi Cristi sau Mona
fiecare copil avea în dotare
câte o seringă
un flacon gol de penicilină
și-un ciob să vadă eclipsa
blocurile se strâmbau peste noapte
unele sub povara rufelor întinse la uscat
altele în timpul orelor de liniște
când copiii se străduiau și ei
să tacă
să doarmă și să viseze
dacă atunci aș fi știut
că-ți va trece atât de ușor irepetabila nebunie
dacă atunci aș fi știut că
te sperie așa de tare
tăcerea desfigurată
a blocurilor
dacă aș fi văzut
cum aduni seringile
și cioburile noastre
într-o cutie
ca s-o deschizi apoi
la fiecare oră de liniște
și s-o contempli
înainte să spui Tatăl Nostru
sau dacă aș fi putut pricepe măcar
cât îți este de teamă
să nu mori strâmb
îndoit de-atâtea eclipse
în mirosul ăla de tocană de cartofi
dacă aș fi stiut toate astea
aș fi rămas acolo
în melcul de cretă
sau mai bine ascunsă
în spatele blocului
după tomberoane
într-o numărătoare fără sfârșit
dar eu
am crezut că tu
poți orice
001.719
0