zbor inversat

mergeam pe nori cu capul în jos dar nu exista sus și nu exista jos mergeam deci pe nori atingând cu fruntea frunzele copacilor și-ncolăcindu-mi gleznele în rădăcinile lor dar nu eram nici eu și nici copacii cu susul în jos ci universul întreg își adunase cele trei dimensiuni într-una singură..răsturnată așa încât frunzele aveau adâncimea gândurilor iar degetele mele înalțimea trunchiurilor de sequoia atunci m-am văzut limpede pe dinăuntru eram subțire și roz cât cel mai fragil capilar de pe lobul urechii