mărturisire
m-ai prins…de fiecare dată când scriu mă așez la un moment dat într-un colț al pătratului trag aer în piept și pregătesc următoarea combinație acrobatică în rest aștept privesc ascult vorbesc toate
fizică
pe partea cealaltă a drumului locuia colonelul orb și colonelul avea un nepot căruia îi puseseră un nume ca o sentință era condamnat să nu înflorească niciodată îl chemam mugur poate că de-aia
Din jurnalul unei sufragete
În fiecare dimineață iau o gură de pământ roz. Un roz translucid, atât cât să-mi încep impresia, răsăritul de soare. N-aș fi vrut să las steagul nostru în bernă, tocmai azi, dar husa neagră a
1
...de tine...de când treceau dronele urâtele pe deasupra noastră și noi mâncam plăcintă cu brânză nedormiți de două apusuri de soare și nu înțelegeam nimic din traseul lor al dronelor în ciuda
like
vom da like-uri cât mai multe like-uri kilograme de like-uri în podul palmelor cu care am atins elefanți îngenunchiați și tigri în lanțuri like-uri de mirungere pentru picioarele noastre neobosite
vis povestit în vis
aud telefonul, n-o să răspund; cearșaful stă ghemotoc la picioarele mele, e plin cu vise ude și-ncâlcite și-o să-l arunc dimineață la ghenă; îl aud din nou, sună altfel apoi altfel și
zbor inversat
mergeam pe nori cu capul în jos dar nu exista sus și nu exista jos mergeam deci pe nori atingând cu fruntea frunzele copacilor și-ncolăcindu-mi gleznele în rădăcinile lor dar nu eram nici
golire
am golit o cameră de toate obiectele ei am aruncat canapeaua verde de pe care oricum cădeai de fiecare dată și masa pe care-ți puneai mobilul, bricheta și țigările uitând de lumea
am învățat să număr vântul
așa cum stăteai cu capul lipit de coapsele mele te nenăscusem în uter și te țineam ascuns, acolo înlăuntrul meu căutându-ți un nume... am învățat să număr vântul iubito..mi-ai spus ba nu! am
Eros, Meduza și Pan
tata ne așeza în șir indian.. Eros, Meduza și Pan cu castane din bucle loveam vântul și-l încremeneam pe frunze apoi legam vara cu funii de iriși eram Meduza, puteam și știam să țin timpul în
rochia soarelui
fata avea o rochie galbenă și de mai multe secole o îmbrăca în fiecare duminică ca să atragă soarele își punea apoi pantofii cu aripi și ciorapii invizibili și știa că într-o zi va zbura da va
vama
vama ar fi trebuit să răscumpere totul să ne albească urâtul și să ne-nvețe înotul prin apele tulburi dincolo de geamandură..până acolo unde cerul se varsă în mare cu tot cu îngeri și cu tot cu
