golire

am golit o cameră de toate obiectele ei am aruncat canapeaua verde de pe care oricum cădeai de fiecare dată și masa pe care-ți puneai mobilul, bricheta și țigările uitând de lumea de-afară.. ...atunci cand mușcam amândoi din aceeași felie de pâine iar eu îmi potoleam setea sorbindu-ți miezul cuvântului; am golit într-o seară balconul de fumul gros de țigară, dar n-am putut să șterg de pe gresie urmele pașilor tăi pentru că ele ajunseseră până în centrul pământului; am dus departe cele două saltele și te-am rugat mult să nu te desprinzi să nu ne golești pe noi de noi înșine să nu ne lași fără suflet.. nu poate să plece.. mi-a răspuns ecoul din camera, îi lipsește o coastă. m-am schimbat într-o clipă arcuindu-mi iubirea ... în coasta ta dreaptă și m-am așezat la începuturi