rochia soarelui

fata avea o rochie galbenă și de mai multe secole o îmbrăca în fiecare duminică ca să atragă soarele își punea apoi pantofii cu aripi și ciorapii invizibili și știa că într-o zi va zbura da va zbura pe deasupra copacilor cu muuult mai sus decât firele stâlpilor de telegraf și decât antenele de pe blocuri cu mult mai ușoară decât puful de păpădie va fi lumină în rochia soarelui... nimic n-o va mai ține în lumea aceea ermetic închisă-ntr-un cub pentru că sus de tot la intersecția lui sui ram cu ci mujva acolo unde ochi nu mai era si cuvânt nu mai era acolo găsise drumul înapoi spre steaua ei..