Poezie
Epistolă către domnișoara Dada
despre dragostea precisă a omului aproximativ
2 min lectură·
Mediu
Dragă domnișoară Dada,
în momentu-n care-ți scriu,
o pisică trece strada
cât se poate de târziu,
îți dedic din scena asta
arc păros spinarea ei
care sare peste toamnă
și se-nfige-n dumnezei...
Îți aduci aminte
vagul cum suspină
când aprinzi minunea
asta de tulpină?
cum îți pierzi furia
într-o respirare
când afară plouă
într-o zi cu soare?
Domnișoară-mi pare scrisul
către tine o minciună
fiindcă dumneata esti super,
sexy,nudă,zbor pe lună
eu mi-s falnic ca un codru
oglindit în ochii tăi,
ochii ăștia rupți din soare
și vopsiți în vânătăi...
Îți aduci aminte
cum ne-am cunoscut
ca din întâmplare
chiar într-un sărut?
eu curmasem visul
tu-mi furai retina
călăream abisul
tulburam lumina!
Nu-mi revin din meditații
nu m-adun de pe meleaguri
șaptezeci de țeluri oarbe
zămislesc în mine cheaguri,
corbul pus pe noptieră -
să-ți ghicească din cafea -
înecatu-s-a-ntr-o baltă
stoarsă chiar de mintea mea...
Îți aduci aminte-a
rodiilor coapte
vreme dinainte
sfâșiată-n șoapte?
nepătrunsa taină
ce-am descoperit
c-o să ni se-ntâmple
către infinit?
O sclipire, un incendiu,
un gustos clipit mai tandru,
să-mi fii lac de-acumulare
iară eu să-ți fiu scafandru...
îți dedic tot sentimentul,
îmi asum simțirea toată,
jupuiește-mă de lauri
și-am să-ți cad adânc în soartă!
Îți aduci aminte
libera plutire
printre constelații
către amăgire?
prăbușirea lentă
dintr-un zbor fantastic
risipit în bezna
vidului năpraznic?
................................
Din răbdarea toată-a mai rămas un pic,
doar din nerăbdare n-am pierdut nimic.
094072
0
desi n-am fost avertizat,
ca tocmai am aterizat,
Intr-o scrisoare ca-n Caragiale.