Poezie
Destin
1 min lectură·
Mediu
Cântă,
plouă și tace,
n-are a face,
frământă,
geme,
dintr-o durere,
terne,
gânduri eterne,
simte,
zvâcnet în tâmplă,
tot ce se-ntâmplă
și,
caută,
cu-nverșunare,
o continuare,
orice ar fi,
sparge
viața în sensuri,
dar contrasensuri
vor fi,
plânge,
până la sânge,
când noaptea stinge
o zi,
are,
sau i se pare
numai că are
habar,
este
singur și peste
și nu se-oprește
din har,
totul
i se întâmplă
cu universul în cârcă,
poartă
lumea în spate,
de-o soartă
muchii și coate,
duce tot greul,
el, semizeul
involuntar,
praful pe suflet
și zborul umed
și în zadar,
fuge,
dar iată că n-are
unde se duce
trece,
dar totuși
nu se petrece
nimic,
moare
la întâmplare,
de nerăbdare și frig,
dar eu tot îl mai strig
îl mai strig...
și nimic...
001106
0