Poezie

Oftat

1 min lectură·5 ianuarie 2023

Mediu

Priveam în noi cu sfântă lașitate

și nu găseam un gând să ne străbată

și-atunci am fost cuprinși de lâncezeală, poate,

iar ceasul vieții noastre a încetat să bată.

A încetat să mai arunce timpul

în zvârcolirea lui orară spre-napoi

și-au împietrit și cerul și pământul,

vestigii fără sens ale-mpietrii lui.

Suntem acum de-o nemișcare verticală

și-așa departe unii de ceilalți

și de-o tăcere suntem, mormântală,

un jalnic lanț unam, de-nstatuați.

Putrezesc în noi sufletul și memoria,

zâmbetul cade pe un plan interzis,

nu mai există cuvânt și e-ntreruptă isoria,

fiindcă nimic nu mai e de făcut sau de zis.

Ni se petrec eterne neputințe

și nici un sens nu ni se mai oferă,

uitați fiind, de timpuri și zeițe,

îngenunchiați în Univers, pe-o sferă.

001.152

Dărăban Paul Dan. “Oftat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daraban-paul-dan/poezie/14166576/oftat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.