Danut Gradinaru

În fulgi de nea, cobor ușor, petale de zăpadă un ger năpraznic dă ocol și-ngheață tot afară. De pe la case coșuri dau în rotocoale dese, fumul din vatră absorbit de locurile șterse. La gura

Am deschis fereastra și am văzut lumea așa cum e ea, pășind la marginea străzii pe trotoare tocite de timp și de vreme. Grăbindu-se în haosul cotidian prin aglomerație, praf și foarte multă

Te așteptam să vii acasă să-mi spui povești, să mă alinți dar ai plecat așa, deodată ș-atât de singură mă simt! În urma ta, doar pași, în umbră și amintiri care mă dor; e casa goală și

Pe suflu de vânt se-aprind scântei, sunt gurile sparte ce inundă idei. În ritm alegoric cu noi ecuații; necunoscute multe, câte tentații! În ramă se-nchide tabloul bizar; culori

Pe aripi de suspin mă doare învăluit în ceața rea e rece, umedă și moale și mă trezesc și mă trezesc singur cu ea.

Cu pași pierduți în umbra misteriosului destin fără să te caut, să te văd, să te-ating; simt pulsul tău din fragedă copilărie iar ochii tăi privesc și inima respiră. Se-ntrepătrund săgeți de

Pe arcuș de vioară se înalță în aer, răspândind o nuanță de fin; prin sunete clare Stradivarius, răscoală și cel mai rece străin.

Am lăsat totul într-o carte deschisă ca mesaj pentru noul venit, este liberă calea și cerul aproape și un soare foarte deschis. Pământean rătăcit printre jungla de oameni cu văzul gol în vânt,

Mișcate unde se răstoarnă între nisipul, umed, cald se văd și scoicile afară rămâne totul foarte clar. La orizont, corăbii duce purtate de un vechi catarg și marinarii își fac cruce când

E toamnă iar și frunze cad bătute-n vânt, în nepăsare și păsări ce se-ntorc acum în locuri calde, solitare. Cu vinul bun ce curge lin și fructe dulci sunt în panere e rodul muncii de un an,

Vreau să m-ascund de umbre, am să închid fereastra în umezeala nopții tăcerea să mă bată. E trasă și perdeaua, lumina nu răzbate în greul întuneric lăsați-mă să dorm. Se-ascund în taină

Se pregătesc, cu mic cu mare să-nfrunte viața la oraș, destinul îi aduce-n cale la dăruiește un făgaș. Deschide-ți poarta, vin bobocii să-i numărăm pe toți acum, așa-i lăsat în ziua

S-a stins și ultima văpaie ce mocnea din când in când in văzul privirilor nestingherite. Lacrimi reci se dizolvă in jarul incins. A plecat departe, printre veci Lăsând in urmă durere și

Am lăsat geamul deschis, să culeagă aer curat, după ploaie somnul să-mi fie cât mai lin și luna mai aproape. Mi-am lăsat gândurile libere să colinde printre norii cu crestele dese orbit de

Grădinile suspendate ale semiramidei se deschid într-un ansamblu poetic de vis; pe un ton de muzică sinfonică veche, se recită în șoaptă poezii cu un întreg cuprins. Sub arcade de flori, în

Lumini se-ascund în ceața deasă pe strada ce coboară-n jos, în sunete prezența zace dar nu se vede, n-are ochi. O liniște de mormânt învăluie valea pustie cu o răceală de mister, în cântec

Am deschis portativul într-o muzică lentă printre note descopăr un cântec mai vechi; mintea-mi fuge prin lumea purtată de vise și descoperă locuri cu tradiții străvechi. Se aprinde o

Sunt pierdut, în universul imaginației mele rătăcind, între cer și pământ. Plutind printre norii ce inima-mi cere, mă destind între faptă și gând. Sunt cu totul în vis printre pleoape

Atelier..... poezii, comentarii și proză, sunt mereu. Lucrări trecute prin sită și mici defecte, se găsesc în el. Cuvinte încrucișate, fără rimă se așează ușor. Toate acestea sunt

E întuneric, miros de mucegai și multă umezeală. Pereții sunt muți, din piatră masivă și foarte înalți. Se aud urlete, gemete de suferință, agonie și voci fără grai ființe fără

Am bătut pe la porți dar nu s-a deschis niciuna, doar câinii îmi latră din când în când în strună ațâțați de mirosul meu de străin. Fac cale întoarsă de unde am plecat cu pași mărunți de melc și

Eram în pat, cu ochii pe tavan privind în gol, prin fumul de țigare sticla de rum îmi atârna pe jos o țineam strâns, să nu pierd din licoare. Apocaliptică iubire, te-am pierdut acum sunt

Sunt zile cu soare și dimineți fără nori sunt nopți cu lună plină în care te visez mereu .

Vântul sufla din toate părțile în rotocoale spulberând troiene de zăpadă. Copacii de pe marginea apei atârnau sub greutatea de plumb a florilor de gheață. Era un peisaj unic, nemaivăzut în celelalte