Daniela Stanciu

Nu vreau să mai cred în speranță, Sătulă sunt de-a oamenilor aroganță, Să rătăcesc în umbre și-n trecut! Plătit-am greu al lui tribut! Nu vreau să-mi spui minciuni, Nici flori să îmi

Brazii-m șoptesc cu afecțiune!, Frunzele-mi aștearnă o noua misiune! Să-ncerc să găsesc al meu folos! O inima ai rupt,trei suflete să cos! Pornesc fără de teamă or gând! Spiriduși mă-nsoțesc

Rasplata timpului nu vreau s-astept! O limba se vorbeste dar eu nu o inteleg! Mi-a oferit tot aceasta minunata viata! Am deslusit a universului povata! Acea lupa fara de sticla ce mi s-a

Multe ai zice dar totusi taci, Vraja noptii as vrea s-o desfaci! Stele de pe cer de-as putea sa numar, Greutatile le-as lua de pe-al tau umar! Teama o simt,nu ai cuvinte, Lasa inima si glasul

De ce te iubesc de m-ai intreba, Cuvinte n-as folosi pentru a impresiona, Cuvinte nu ti-as spune nici de mi le-ai cere, Langa tine voi fi,plina de intelegere! De-mi ceri un Soare sa-l

Rostit-am prea mult te iubesc! E un sentiment, ți-l dăruiesc! Grilaje de-ntrebări fără răspunsuri! Regrupez acum acele anotimpuri! E un contrast mult prea puternic? Trebuia să înțeleg acel timp

Solemnă ești tu dragoste! Pătrunde în lumea ta, Eretică ,neobișnuită, Rămâi pe veci a mea! Sălbatică admirație! Apărută din senin, Nuferi albi plini de venin! E un semn de

Închisă- n colivie și-n speranță! Născută din nou din aberanță! Făclie de dor ce m-a cuprins! În tot ce fac e-un foc nestins! E inevitabil îmi zic mereu! Crini și irisi îmi aducea acel

Privești curios pe-a ta fereastră! Rotesc privirea ,chiar nu-mi pasă! Încet el se apropie de tine, E mâna ce ți-o întinde,gânduri senine! Târziu poate tu, singur vei vedea, E prietenia ta,e tot

Mereu mi-e greu să mă prezint! Aripi dau gândirii,creez un labirint! Născută am fost în luna lui noiembrie, Un orășel al meu,din periferie, Mă atrage universul,lumea toată, E

În față îmi apare un înger! Tunete contopite-n fulger! Șoapte revărsate-n minte! Câmp de flori fără semințe! În inima vrea să-mi pătrundă! Desăvârșire ce mă inundă! O teamă mă

Temeinic îmi încep opera! Așa începe sfânta lectură! Tăciune,pământul Am creat! Aerul,vietăți fără asemănare! Lumină apoi,la tot Am dat! Necunoscută îți e inspirația! Oh,Doamne ești

O urmă din firul roșu de mătase! Năucul drum ce ducea în angoase! O urmă-nisip lăsata-m inimii mele, Uitare am dat eu ,așteptării tale! Acum drumul îmi e de necontenit! Pășesc doar eu,sunt

Cazut-a de pe-un nor zaharisit! Incercarea de-a te face tu iubit! Fulgi de dor din inima-ti cazura! Pentru tine,seducatoare faptura! Plina-ti e viata de bomboane si caramel! Nu pot sa-l iubesc

Minunată îți e creația, Atinsă de a ta magie, Magnifică evoluția, A mea ești pe vecie! Mă mir cum e posibil, E totul incredibil, Ai dat viață,ai plâns,ai râs cu mine! Vino,și voi fi cu

Simt că genele-mi sunt grele! Obosite de atâta lumină,sunt ele! Mișc în cerc a mea privire, Nu pot să trăiesc din amintire! Ușor mă las în voia lor! Somn eu vreau,uit grija lor! Ori

Înainte-ncearcă să privești! Nu e gestul care-l potrivești! Vezi persoana din carne și din oase! Așa oare noi putem descoase? Temperamente,comportamente, Aparențe sunt,nicidecum

Știu că-n multe versuri mă repet! Stiu că-mi lipsește al tău zâmbet! Stiu că deși, departe ești, Stiu că la mine te gândești! Stiu că surâzi citind aceste rime, Stiu că-mi zici nebună

Să-ncerc să-ți spun cum s-a întâmplat! Povestea-n care un gând bun a triumfat! Era o zi de duminică oarecare Ieșit-am să fac o scurtă plimbare! Pe străzile orașului mergeam agale, Cineva, se

Peste oceane aș vrea să călătoresc, O bucată de pâine,să le dăruiesc! Ei,sunt suflete nevinovate! Zi-mi ,sărăcia se-mparte? În deșert sunt aruncați! Ei de noi toți sunt uitați! Degeaba acele

Am nevoie de tine, Nevoia de o amăgire, Am nevoie de amintiri, Găsesc eu dulci trăiri! Am nevoie de al tău glas, Hărți acumulate-n atlas, Am nevoie de tărie, Trăiesc o dulce nebunie, Am

Tresar,nu știu cum să-ți spun! În tot doar gânduri bune eu adun! Mă-nspăimânt,nu-mi zici nimic, Povestea aceea de la al tău bunic! Umbre,taine ascund a ta privire! Lași totul în urmă,în

În tot îți sunt recunoscătoare! Timpul oferit plin de răbdare! Învăluită eram de neîncredere! Mi-ai aratat mereu apreciere! Umbră îmi tinea acel copac! Lumina n-o vedeam,totul era