Daniela Parvu Dorin

Conduc un convoi de amărăciune, fără nici un avânt nici dacă vin dintr-un psalm sau dintr-o înviere nu ştiu foarte bine, cum nu ştiu ce aluaturi frământ, mi-e viaţa un fel de procesiune de

parcă eram de gânduri născut, in vis,iubire să-mi ajungă! aveam gura pregătită de sărut ochiul cald să te străpungă... aveam zece mâini dar mai multe- eu aș fi vrut... până...ieri

Motto:” că-n lume doar inima este,/că-n drumuri la capăt te-așteaptă, nu moartea, ci altă poveste.'' (L.Blaga-Iubire) De atâta speranță încolțită greșit ochii mei nu mai au

Nu mai rămâne nimic din zilele sfinte când nopțile-s încercănate și reci nimic din toamnele ce-mi plâng despletite pe scena trăitului pe veci mă urmăresc, obsesiv, câteva replici crezând că

Unde-mi ești?Crăciun de altădată eteric și sfânt și desprins din povești cu zeci de lumini, cu beteală pe cetini cu ce ochi să privesc (când) nu-i nici o candelă aprinsă-n zăpadă… privesc în

Ce faci cu haita de lupi ce mușcă din tine când viața-ți mustește de teamă? când ziua de azi nu-ți mai promite ziua de mâine... ce faci când ți se micșorează cu fiecare vis, și casa și

da, omul se schimbă... așa cum din toate fotografiile amintirile dau bir cu fugiții și se-ntorc de sărbători... când zăpada sapă metafore în lumina soarelui așa cum ninsoare șterge atât de

Nu stau cu sufletul bine, în toamna asta! culori de roșu aprins se scurge pe podea nu-ți mai dau nici un indiciu, frunza știe că nici o moarte n-o mai poate îngâna... De aceea îmi cumpăr

ca pe o tandră asuprire te simt! fericire ce-mi eşti, datorie! când spun că nu plâng-mint! aşteptându-te -n acelaşi lan de iasomie... inlăuntrul meu e un altfel de cer iubirea e o formă de

Îmi clătesc viața în două ape ( apoi) Iau de la timp tot ce i-am dat să uite și puțIn din tot ce-am iubit... de ai ști cum îmi bate inima-n piept developându-mi toți anii într-un discurs liric

știu să îmbrățișez dar fără mâini știu să cânt dar fără glas dacă pe mine din mine m-aș smulge și tot mai pot scrie despre ce a rămas… am cuvintele la degetul mic ruinătoare durere

Am plâns petală cu petală există în orice binecuvântare blestem am plâns de durere, de iubire de trădare de dor, de plăcere de tine lacrima mă tem! așa cum există blestem în orice

Motto:"...drumul spre vindecare nu se face de unul singur''(G.Naum) Opriți-mă în mine să nu mai cresc... se-aud în ecou tăioasele-mi plânsuri! (nu în pământ se cade din Înalt cum nu în Înalt

Motto:" L-am lăsat de-a trecut: L-am cunoscut de cum l-am zărit: Trimis înadins de soartă,/Mi-a trecut pe la poartă /Și nu s-a oprit.(V.Voiculescu) Voi învăța cum să-mi port aripile... vai de

Mă tem deşi nu mă mai tem de acea melancolie densă, de curcubeiele ce se tot strâng în mine ghem ca-ntr-un deşert întins (fără margini...) văd câte spaţii goale în mine-ai aprins în mijlocul

E O rană deschisă țipătul nestrigat! am auzit, că suferința e iubitoare de oameni, chiar dacă poezia-mi împinge sângele în aortă, tot iese un vers din rând și-ncepe să doară... cu faptul că

Visez că dispar intr-un Exod de Lumină să-l țin de vorbă pe Dumnezeu... sunt plecat dincolo, să aflu despre Noua Facere a Lumii- la poarta minții mele e o nălucă de ceață... suntem

Motto:''aici se termina dumnezeu și începi tu am închis pentru o clipă ochii și s-a făcut liniște''(Leonard Ancuta) cred că celalalt Eu nu mai are răbdare cred că mai pot fi cu

Motto: ‘’Mi-e foame de liniște’’(I.Vulpescu) Mă feresc de ostentativa paradă de a-mi plânge de milă, printre lacrimi dansând... sau de a spune ce-a mai rămas din mine când tac și cobor până-n

O rană deschisă sau nu… Nu-mi amintesc decât lucruri uitate şi seci ca-ntr-un vis urât… clipele ni se-mpuţinează- până şi gândul la tine imi sapă uneori, locul de veci… ce tristă chemare

Luminează-mă, Doamne! Vin spre Tine Atotmilostive, ca niciodată... caut spre Cer, un gând înţelept, greşit-am mereu, de-o mie de ori şi-ncă-odată vreau să mă-ndrept, miluieşte-mă pe mine,