niște boli. mai grave.

’’Oamenii se autoiluzionează’’, ’’mințile’’ lor s-au debarasat de adevăruri și au absorbit iluziile, ’’își dau cu farduri’’ peste viață în speranța ca aceasta să arate mai bine, ’’intră în durere’’ ca într-un tunel subteran întunecos și își caută ’’normalitatea’’ pierdută printre tenebre.

că trăim într-o lume plină de măsti alergând după fragmente mici de viață în care să simțim cu adevărat că trăim; mi-a plăcut ritmul poemului, revenirile și starea de hipnoză creată cumva...

Suntem...bolnavi... Ne căutăm scuze / pretexte în...predeterminare. Optăm pentru ascunzisuri, în orice caz pare mai comod învelișul unor măști decât propria identitate. Ne complacem într-un fel de... normalitate, de fapt în anormalitate, în anomie, în accidental, în derizoriu... Când regina-nopții nu se mai deschide, la venirea serii, este clar: despre o cu totul altă...înserare vorba este (care pe floare nu o poate induce în eroare!!). Desigur, oameni suntem, totuși...

Cu prietenie, D.