redevenire

când cuvântul era albastru Sensul îți umbla printre degete fără să-ți scape era un fel de joc de-a v-ați ascunselea cu regulile fair-play-ului erai fericită cu pietre de onix și marcasite cu povești înalte-înaaaalte cât focurile de șemineu când cuvântul prinsese rugină și înțelesurile începuseră să scârțâie nu ți-a rămas decât să te scufunzi în primul alb în al doilea alb în al treilea alb al tăcerii în increat banala pată de sânge surescitând văzul creaturilor în-toată-puterea-cuvântului simțul hiperigienic al puriștilor în felul lor ceilalți au verificat pe tine (in)eficiența detergenților termenele de garanție (in)compatibilitatea dintre „ce se spune despre” și „ce este” habar nu aveau că sufletul cât de minuscul cât de invizibil nu iese la curățat... nu iese ți-ai adunat forțele te-ai făcut mai întâi de-o șchioapă aproape ai putut să vezi locul în care pământul își încolțea și-și cutremura temeliile te-ai împins 1-sentiment-2 deasupra deja aprobai rostul tăcerilor de la mese aranjarea arhitectonică fără colțuri la următorul asalt te descopereai gol-goluț atât-de-de-sine-stătător deși nu era exclus cândva cineva să te fi decupat dintr-un tablou dintr-o imaginație oarecare din planurile date peste cap ale cuiva... dintr-un simplu uter