peisaj naiv

umbre și tot felul de sunete uși care-și evazau angoasele niște brațe uriașe salvându-te chiar în ultima clipă nu știai ce e aia inimă simțeai cum o zornăitoare mai mică (poate mai mare?!) aerisea pieptul cai înaripați cărți de colorat carioci purtând gustul durerii în gât și o Bunică mare amatoare de ceai de tei și ceainice înflorate julitura aceea care a stropit pământul cu tine autocompasiunea reprimată din neștiință Tata alergând să-i iasă sufletul tâgâdân-tâgâdân-tâgâdân fulgerele intrând în vitralii când ai Casei te-au trecut dincolo de potop mireasma pâinii eternul colac ce aduna soboare petale de trandafiri împresurând ființe adolescentine mai ales strugurii trandafirii călcați de/în picioare necunoscute niciun ritual euharistic prima spaimă adevărată falia rupând intimitățile Casa ce ieșise din temelii Mama devenită Necunoscuta litere mari litere mici purtând mirosul mâinilor înțepenite de păpușă nostalgia rochiei de catifea niciodată a ta leagănele înfipte în cer când se pierduse orice reper tu legându-te de tine pentru că știai cât de mult urma să te înstrăinezi primul fir alb întâile riduri identificarea spațiilor-lipsă ochii încremeniți întrebări retorice buze roșii haine roșii gânduri și mai roșii o femeie aproximativ frumoasă aproximativ femeie dacă nu cumva s-o fi defectat oglinda următoarele fire... celelalte riduri (nu ultimele) icoane de care te dezici doar ca să-L cauți și mai înverșunat pe El marile-I Absențe împăcări formale conștiința că nu poți dispera mai mult de atât însemne profunde în cuvinte marțialism de proporții Ieșirea aplauze la scenă deschisă un fel de lauri bis bis bis biiiiiiiiis.... treziiiiirea!!! lingura de lemn papucii uzați ghemotoace în gânduri o pisică fără dinți mușcându-te din instinct autoapărarea mecanică abandonul un telefon dat pe silent ferestre ferestre ferestre... uitate cine știe pe unde?! o angoasă minoră nu tu brațe uriașe nu tu cai înaripați nici vorbă de ceainic te ascunzi cu fața la Răsărit vezi alți oameni așezându-se cuminți pe bănci invizibile... așezându-se și trecând simți insuficiența culorii prăbușirea definitivă în alb: „își propusese cineva să măsoare timpul?!”