Poezie
decembrie
repostare
2 min lectură·
Mediu
//
soarele a laminat câmpurile
a rămas doar strălucirea
fondul de ten pe care îl șterg dimineața
pun pansamente peste răni care nu mai dor
văd moartea ca pe un copil care se joacă cu un trenuleț
teleghidat
când cade de pe șine mai moare cineva
dar nu astăzi când împodobesc bradul
plin de păsări albe cu o codiță pufoasă
în lumina serii globurile par fantomatice
scânteierea amurgului îmi aduce aminte de mama
modelând aluatul pentru cozonac
câmpurile strălucesc mai departe
sub pătura moale de nea
copiii se dau cu sania
au lăsat trenulețele să meargă singure
îi înfășor pe toți în pansamente sterile
să nu se îmbolnăvească
să nu moară
în vagoane nu se mai suie nimeni
oamenii au măști
oamenii au corpurile subțiri și transparente
întreaga lume e un fel de fantomă
care nu mă mai sperie
o văd pe mama punând cozonacul în cuptor
o văd mângâindu/mă din nou pe frunte
o, dar a trecut atât de mult timp
încât am uitat că azi nu vreau să vorbesc despre moarte
ci despre mine
îmi întind fondul de ten din nou cu blândețe
și pornesc mai departe
pe câmpurile strălucitoare
copiii mă strigă să vin înapoi
dar eu merg și merg îmi pun masca
și zâmbetul meu ca o pasăre speriată nu se mai vede
singurătatea mea e frumoasă
la fel ca și mama
atunci stând în sicriul ei din lemn alb
învelită în mătase ca un fluture
care acum în toiul iernii
se pregătește să zboare.
04899
0
Ș