Poezie
linia de coliziune
1 min lectură·
Mediu
liniile de tramvai continuă să se întindă
ca și cum ar fi dâre de sânge merg pe urmele lor
am observat oamenii aruncându-se pe șine n-am încercat să salvez pe niciunul
amețeala nu trece repede după un astfel de eveniment
încă sunt obsedată de arderea pădurilor și-mi imaginez că și pielea mea arde în flăcări
sunt deținuti în acest moment care stau în camerele lor de izolare
mă simt penetrată de unul dintre ei e atât de bine fără obligații și sentimente
iar durerea curge mai departe ca sângele și vinul
revin lângă tine după acest vis lucid mă târâsc pe șinele de tramvai și aștept
să devin o altă ființă am observat că dacă rămân mai mult timp acolo
inima mi se liniștește
soarele curge și el mai departe ca un vin dulce făcut din sângele meu
experienta asta e oricum demodată dragostea n-o să vină doar tramvaiul
pe șinele lui lucitoare ca un călău din secolele trecute izbind lama de mai multe ori
&
ceva se trezește în tine când ești lovit
02939
0
dâre de sânge
eu merg pe urmele lor
am observat oamenii aruncându-se pe șine n-am încercat să salvez pe niciunul
amețeala nu trece repede după un astfel de eveniment
încă sunt obsedată de arderea pădurilor și-mi imaginez că și pielea mea arde în flăcări
în strofa asta pot face legătura între mersul pe urma dârelor, semne ale victimelor care au fost și faptul că din șoc nu s-a ieșit, dar trecerea bruscă la arderea pădurilor (alt șoc) nu o înțeleg,
se propune starea de confuzie totală, în sensul că se amestecă în mintea personajului mai multe evenimente? calea suferinței nesfârșite pe urmele atâtor alte suferințe/suferinzi
sunt deținuti în acest moment care stau în camerele lor de izolare
mă simt penetrată de unul dintre ei e atât de bine fără obligații și sentimente
iar durerea curge mai departe ca sângele și vinul
aici, prin acceptarea penetrării, este nu doar un act de autocondamnare, dar și unul care arată empatizare, nu cu deținuții- care ar fi putut fi oricare străin, ca acceptare în vederea prezentării stării de nepăsare- ci cu lipsa lor de libertate, căci vina lor îmi aparține prin ceea ce simt, fără a fi vinovată de ceva. este și durerea mai puțin dureroasă atunci când îți este provocată de cineva necunoscut, care știi că este deja condamnat/ condamnabil
revin lângă tine după acest vis lucid mă târâsc pe șinele de tramvai și aștept
să devin o altă ființă am observat că dacă rămân mai mult timp acolo
inima mi se liniștește
am primit ceea ce nu-mi oferi, lângă tine să-mi continui existența pe calea suferinței care, deja mi-a devenit familiară
și soarele curge (am reformulat aici) mai departe ca un vin dulce făcut din sângele meu
experienta asta e oricum demodată dragostea n-o să vină doar tramvaiul
pe șinele lui lucitoare ca un călău din secolele trecute izbind lama de mai multe ori
&
ceva se trezește în tine când ești lovit
în final se propune resemnarea și se înțelege faptul că din fiecare izbitură, pe calea suferințelor, ceva se adaugă ființei,
aș spune că, sper ca fiecare trezire să adauge la întreg așa fel încât să nu câștige călăul
spor!