Poezie
e ceva sălbatic în aer cînd suferi
2 min lectură·
Mediu
apa e exterminatoare
încet ca un cancer ucide fetușii
asta știam dinainte de a mă naște
că voi aparține acestei lumi pline de fum și de frică
și totuși
mi-e dor de mama
mi-e dor de tata
visam să vin să îi vizitez la casa lor de la țară
dar orașul de plasmă m-a înghițit
bulevardele lui au devenit venele mele
le-am tăiat odată ca pe niște funii
era mult roșu în cadă
și prosoape curate albe agățate de geam
cu ele m-am șters
și am descoperit un trup mai curat
e ceva sălbatic în aer atunci când uiți.
acum îmi e bine.
aspir parchete curate
covoarele moi
am geamuri imense de unde pot privi lumea
e vremea să accept că în acest oraș voi muri fericită
așa cu plămânii plini de benzen
cu cicatricile linii albe pe pielea moale
cu dorul de părinți mai presus de orice
văd cum copiii mei vor pleca
vor fi și ei absorbiți
acest oraș e ca o matrioska în care tu ești ultima păpușă
aproape
s t r i v i t ă
în nopțile mele de insomnie mă visez
vizitându-mi părinții iar ei mă așteaptă cu
drag la poartă
ca niște umbre
departe de orașul de plasmă
și e ceva sălbatic în aer când mă gândesc la asta.
031.152
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniela Davidoff
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 216
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Davidoff. “e ceva sălbatic în aer cînd suferi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-birzu/poezie/14179394/e-ceva-salbatic-in-aer-cind-suferiComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
pe vremuri era acea migrație a forței de muncă
trăgea omul la oraș să facă o casă la țară
apoi, visele... uneori devenite morgane
în fapt, captivi suntem
citit cu plăcere
acestei lumi plină*