Poezie
aripi
1 min lectură·
Mediu
împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peșteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan
privesc de sus / totul e nemișcare / totul e ură & dependență
ne retragem în paturile noastre albe și moi ca în niște vise lucide
pentru că nu mai avem aer & substanțele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi
apoi ne trezim întinși pe asfatul fierbinte / avem brațele care se ating cu degetele
avem sufletele ca două dungi care taie strada
oricât am încerca nu putem depăși bariera
batem din aripi & în sfârșit liniștea coboară înspre noi
doi plămâni uscați împachetați în folii/ urcați în containere / duși pe un vapor
și lăsați să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonați în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde
batem din aripi batem din aripi batem din aripi
001473
0