Poezie
autumn symphony
1 min lectură·
Mediu
câteodată se face o lumină în capetele noastre, încât totul în jur pare impur, întunecat
aprindem țigările și privim prin ochii aceștia strălucitori
până iluzia, liniștea că suntem în siguranță, că lumea e perfectă și frumoasă dispare,
dar e suficient, acum creierul știe ca ea va apare din nou
un fel de transă, o vopsea lavabilă cu microcristale albe & dure peste pereții prăfuiți și realitatea își va recapta aura
chiar acum când
ceva te ia în brațe și te leagănă / îți spune
nimic nu mișcă cu adevărat în tine / doar inima / ascultă - i bătăile până nu mai poți respira,
nimic nu te sufocă, nici aceste perdele de cabluri, nici aceste ziduri întinse
pline de goluri și spaime și sânge, nici aceste spații în care ne rostogolim
până la cădere,
așteptând ceva care să ne hipnotizeze creierul/ ceva care să ne înece liniștit și fără durere/ un somn străin în lumina rece, în valurile de pământ și frunze
ale dimineții.
022857
0
“Un fel de transă”, catatonie, catalepsie, induc o siderare funestă a realității, ți se pare că “nimic nu mai mișcă cu adevărat în tine” și realul a încremenit ca o poză uriașă, și ceva sinistru și straniu “ne hipnotizează creierul”.