cod alb

te-ai apropiat prea mult. ca o lupoaică cu ochi uleioși de urmele de sânge din zăpadă. e frig iar faptul că îți vor îngheța degetele, vîrfurile picioarelor, pieptul învelit în blană nu te va ajuta.

poate nu vrei să strigi, dar strigătul tău va pleca aidoma unei săgeți dintr-un arc.

așează-te pe zăpadă. sunt aceste crengi înghețate de care te poți agăța atunci când vei vrea să te ridici. nu asmuți lupoaica. un singur pas greșit, o singură privire și pofta ei de sânge va inunda aerul ca sunetul unei melodii într-o încăpere întunecoasă.

obișnuiește-te cu gândul că nu poți să scapi. când simți fiorul sfârșitului, bucăți mici de adrenalină curg pe spinarea moale, în timp ce zăpada crește. ascultă liniștea din inima lupoaicei, care acum trebuie să mănânce. e ca o melodie. și ea o să pătrundă în tine cu forță. și acolo te va găsi, în cele mai adânci unghere, în cele mai întunecate încăperi ale fricii.