Ploaie

...atat de mult a plouat azi incat a trebuit sa imi ridic usor picioarele pentru a permite pamantului sa plece. A plecat fara prea mult zgomot si m-a lasat suspendat, a fost poate prea mult si prea neasteptat pentru el, auzi, sa il lasi pe el, care te sustine, sa iti retragi increderea in el si pur si simplu sa il faci sa se creada inutil! Daca ar stii el cat de mult incearca omul sa aiba o clipa de suspendare si niciodata nu reuseste intru totul...intr-adevar e greu, toata viata am incercat sa ma ridic, sa ridic un picior...si apoi pe celalalt, dar totdeauna am fost deficitar la capitolul \'celalalt\', poate se desprindea un pic, pleca mai intai degetul mic, urmat cu infrigurare de celelalte, dar niciodata degetul mare nu vroia sa le urmeze...bineinteles ca urmau intrebari din partea celorlalte degete: \'de ce nu? de ce el? Dar el avea o multime de raspunsuri, ca ar vrea sa fie primul, ca ar vrea sa nu aiba atata responsabilitate, ca doar pe el apasa greutatea unui intreg corp...de fapt ascundea ceva - atat de mult se obisnuise cu acel pamant ca ii era frica de aer. \'La varsta mea imi mai trebuie aventura?\' isi soptea el filosofic in momentele de panica ale celorlalte degete...sa nu mai vorbim de celalalt picior, care odata aflat in aer, simtea libertatea, dar de fiecare data trebuia sa se intoarca... Dar in acea zi reusisem...ma ajutase ploaia...de aceea tot timpul degetul meu mare, probabil de la piciorul drept, va uri ploaia...dar la fel de mult celelalte ii vor multumi si nu vor considera pamantul nefolositor, numai ca nu era pentru ele...sau pentru mine...