Poezie
firimituri
... o duminică în Canaan
1 min lectură·
Mediu
plecasem de lângă copacul de sânge și lacrimi de copilă
bolnavă de prea multe valuri într-o lume nebună
speram să Te găsesc printre munți și discipoli
sau alți copii aproape de Tine de mâini împreună
cu pești pâine zarvă și praf printre degete
vedeam umbre și oameni desculți alergând bucuriei
copaci plecându-se de greutățile prea multor vameși
un înger îngrijindu-și aripile spre primirea poruncii
mă apropiasem prea tare privirea-mi era pietrelor soră
mă dădeau la o parte unii ce-și câștigaseră cerul
la pescuit cu năvodul de cealaltă parte a bărcii
sau pe la porțile vreunei cetăți împrejmuită cu ură
doar Tu mă făceai de țărână Evă din nou
spre deschiderea ochilor unei lumi încă-n fașă
o mână întinde-n Canaan Doamne
căci unde e pâine toți ne întoarcem la Tine
copii câini prieteni cu toții se-adună
că Tu ai făcut să nu mai existe
masa prea goal-a stăpânilor
054518
0
bolnavă de prea multe valuri într-o lume nebună
speram să Te găsesc printre munți și discipoli
sau alți copii aproape de Tine de mâini împreună\", pare a fi o cheie a acestei poezii.Relatia ta cu Dumnezeu este una speciala si ma bucur ca poti sa o redai in poezie. Mi-a placut...Cu respect, Ludmila Barsan.