Poezie
Frământare
…joc de noi
1 min lectură·
Mediu
aprindeam scântei de tine în palme-mi
aureole de pe tarabe adunate printre lacrimi de sfinți
gânduri interzise cerurilor de noi
mi-ai luat visele între pleoape în șoaptă
două nopți de fecioară oarbă de-atâta cântec
nesăpat în nici un fir de nisip niciodată
printre rămășițele de timp alunecând de sub gene
viața asta fără tine s-ar răsfrânge-n ecouri a goliciune
și-ar pieri printre visele-mi de copilă nebună
iubeam cuvintele tale rostite cu sufletu-n brațe
pluteam înc-o dată îngreuiat cu visul de tine
fremătând de bucuria apropiatei nașteri
iar șoaptele noastre au devenit una
și nisipul l-am adunat în clepsidre a stâncă
fărâmă de timp printre picioarele subțiri ale nemuririi
am rămas să fiu tu până la următoarea rotire
când mă voi urca pe ziduri risipindu-ți deșertul
spre-a striga împreună spre ceruri
eu tu noi nu vom muri niciodată
023124
0
textul mi s-a parut bine imbracat, dar si un schelet colorat si destul de acceptabil pentru un poem in rima. aici rima nu prea m-a blocat, ba mai mult de atat nici nu am simtit-o desi acea ritmicitate cred ca venea ca efect al rimelor.
bogat in personificari si tot felul de figuri de stil.
poate sunt subiectiv dar finalul destul de simplist si total ratat, eu cred ca ar trebui re-scris (finalul).
numai bine.