Poezie
Am învățat să nu
1 min lectură·
Mediu
Frământ litere în cuvinte dis de dimineață
noaptea târziu uneori seara mereu
le șterg de noroi îmbrățișărilor furișe
dănd binețe chipului ce se naște din întuneric
îmi iau inima de cârpă și le lustruiesc a cântec
uneori noaptea întotdeauna seara în zori
aud lacrimile sentimentelor uitate printre șinele
unei gări în care nu se mai întoarce nimeni niciodată
zâmbete pleacă în stoluri de la niște ființe
mult prea ocupate să pustiiască deșertul
uitarea e materie de examen
condiție de viețuire printre cărbunii de lună
niciodată aprinși de vreo iubire nestinsă vreodată
ștergeți cuvântul acesta ne arde și nici măcar nimic nu înseamnă
să-l lăsăm să se piardă undeva între ieri și niciunde
să ne-ntoarcem în noaptea noastră târziu uneori
prea seară devreme să ne alunge pustiul
și nu uitați să vă spuneți mereu
uitarea e materie de examen
012.728
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Puia-Dumitrescu. “Am învățat să nu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-puia-dumitrescu/poezie/144399/am-invatat-sa-nuComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
examenul uitării.
:)
îmi place să cred că poezia ta
că învățarea lui NU
este concentrată aici:
\"ștergeți cuvântul acesta ne arde și nici măcar nimic nu înseamnă
să-l lăsăm să se piardă undeva între ieri și niciunde
să ne-ntoarcem în noaptea noastră târziu uneori
prea seară devreme să ne alunge pustiul\"
și încă ceva,
despre deșert.
\"ființele prea ocupate să pustiiască deșertul\" mi se pare un joc de cuvinte firesc și deosebit, poate prin antonimia celor două verbe...
nu știu acum...
știu doar că orice învăț are și dezvăț :)
și orice examen, o posibilitate de reluare.
prietenesc,