Pentru că din clipa asta ziua de mâine se apropie tot mai mult îți spun așa:

Îmi imaginez “o fântână arteziană”, construită în centrul sinelui al cărui suflet are afinități cu sufletul eclectic al orașului, din “carnea” susținută de “scheletul” tău, din care tâșnește în loc de apă lapte.
Umbli atent să nu “spargi nimic din ceea ce se vede”, să nu calci peste misterele telurice prefigurate stins în solitudine.
Despre ultimele două versuri am o altă părere : “nimicul” nu are nicio orientare și nu se poate infiltra în realitate, umplută de entități până la nivel atomic.