[urci și cobori printre zăpezile mele]

Dacă acceptăm să fim înscriși în spațiul lui niciodată, nicăieri se întinde de la o margine la alta a ființei, în care numele noastre sunt scrise cu substanța nimicului.
Pe strada lui niciunde ne cheltuim toți pașii până ce mersul sucombă în inerție, iar eurile se preling din oglinzi și conținutul lor devine evanescent, din ele rămâne doar simulacrul formelor.