Poezie
Cindarella
poemaș de crâșmă
2 min lectură·
Mediu
- din ciclul “autoparodii triste”
Cindarella,
prin ochii tăi mari cât umbrela,
Cindarella,
mă-nvârt ca cine-manivela,
Cindarella,
și mă vând.
Cindarella,
eu n-aș fi vrut să fiu de-acela,
Cindarella,
un spectator căzut cu schela,
Cindarella,
peste rând.
Și în butoiul din pământ
îmi fierbe sângele ca vinul
când văd oglinzile cum sunt,
de cercuri împlinit veninul.
Cu zahăr parcă-aș arunca,
mustind prin sucul de nuiele,
dar ochii tăi m-așteaptă ca
doar săruri grele să mă spele.
Cindarella dansa într-una samkaya,
avea zâmbetul hohot dansa
verticală și verde ca o iederă pe zid alb,
Cindarella dansa,
danaide cu sânii de piatră turnau
în cupe izvor mineral și substanță de zei,
faunul imita unduiri senzuale
cu zece picioare de-odată,
dar numai cu două, lucioase, călca.
Pavel Stratan, într-un colț, cânta încet,
auzit doar de greieri,
“mai tată, măi”
Cindarella,
eu am văzut cum veneai de la,
Cindarella,
crâșma cu fumul gros ca vela,
Cindarella,
și acum, of,
Cindarella,
am irișii cât gogonela,
Cindarella,
și îți inund cu plâns nacela,
Cindarella,
din pantof.
N-am vrut s-ajung așa curând
din amețire-n disperare,
cenușa focului din gând
mi-e scursă-n roci sedimentare.
Mă-nec în vinul din butoi,
iar sânge-n cheag astupă vană,
din plânsul meu rămân doar ploi
de-al tău clipit rămâne-o geană.
Din podea ieșeau umbre, să muște-adânc nordul,
samkaya învârtea crâșma și frunzele-aveau
nervuri paralele-n spirale.
Pavel Stratan începuse să bea.
Cindarella,
prin ochii tăi mari cât umbrela,
Cindarella,
mă-nvârt ca cine-manivela,
Cindarella,
și mă vând.
Cindarella,
eu n-aș fi vrut să fiu de-acela,
Cindarella,
un spectator căzut cu schela,
Cindarella,
peste rând.
Și în butoiul din pământ
îmi fierbe sângele ca vinul
când văd oglinzile cum sunt,
de cercuri împlinit veninul.
Cu zahăr parcă-aș arunca,
mustind prin sucul de nuiele,
dar ochii tăi m-așteaptă ca
doar săruri grele să mă spele.
Cindarella dansa într-una samkaya,
avea zâmbetul hohot dansa
verticală și verde ca o iederă pe zid alb,
Cindarella dansa,
danaide cu sânii de piatră turnau
în cupe izvor mineral și substanță de zei,
faunul imita unduiri senzuale
cu zece picioare de-odată,
dar numai cu două, lucioase, călca.
Pavel Stratan, într-un colț, cânta încet,
auzit doar de greieri,
“mai tată, măi”
Cindarella,
eu am văzut cum veneai de la,
Cindarella,
crâșma cu fumul gros ca vela,
Cindarella,
și acum, of,
Cindarella,
am irișii cât gogonela,
Cindarella,
și îți inund cu plâns nacela,
Cindarella,
din pantof.
N-am vrut s-ajung așa curând
din amețire-n disperare,
cenușa focului din gând
mi-e scursă-n roci sedimentare.
Mă-nec în vinul din butoi,
iar sânge-n cheag astupă vană,
din plânsul meu rămân doar ploi
de-al tău clipit rămâne-o geană.
Din podea ieșeau umbre, să muște-adânc nordul,
samkaya învârtea crâșma și frunzele-aveau
nervuri paralele-n spirale.
Pavel Stratan începuse să bea.
0104.487
0
e chiar poezie.
*
...si am fredonat alaturi de tine \"cinderella\", doar canonizam un refren cu obrazul in palma si pleoapele mijite de-atata fum de tigara, pe ceilalti din jur nu-i mai auzeam,ii simteam in schimb foindu-se si asta ma deranja in exercitiul meu melomantic, stateam cuminte eu nu dansam, calcaiul sangera caci nu eram eu fata cu cenusa ci doar un Ahile cu chibriturile...
*
scoate-l pe Pavel din vers.
refrenul cenusaresei e vechi de cand lumea si va ramane prin gandurile copilului inca ceva sute de ani de acum incolo.
asa cum as dori si poeziei tale.
o mica vesnicie.
iar stratan e doar un trecator.
sper ca m-ai inteles.
acum fur un zambet intr-un dovleac si fug, acusica se face miezul noptii si ma tem sa nu raman desculta.
de tot.
cu bine,
Dana