noli tangere, mă

Te citisem nu de mult într-un text, când încercai minuni nebănuite de tehnica scrieri, neconsemnate în nici o teorie și analiză literară, ceva de genul rime din prepoziții, mi s-a părut extraordinar, te cred în stare de orice, dovadă este acest text, și nu că vreau să ți se acorde atenția pe care o meriți, cine știe poate undeva într-o carte, dar mai vedem...revin la textul de azi. L-am citit încă de aseara, și îmi ziceam că trebuie să pătrund, dincolo de cuvintele spuse aici: deschide cercul mai mult- uneori ești în imposibilitate de a explica valențele sugestive sub aspectul expresivității, simți și nu poți exprima, așa este acum în deschiderea acestui cerc. Cercul perfecțiune, deschiderea aceasta: ba aproape topise lumina-ntr-un ciob. Vezi te-am prevenit:

ești un slut, un milog,
fără s-asculte sfârâitul – sunt vie,
sunt rea,
mă amărâtule, coborâtule, doborâtule,
știu că ai vrea,
dar nu-mi ești nici măcar cât un bob
dintr-o mie,

- indiferent de cine spune este un dialog care te menține într-o plăcută tensiune, te vrăjește mai ales cu farmecul dicției impuse. Inefabilul poeziei – eul care se contemplă în însuși actul autoexprimării. Dar aici nimic nu depinde de poet, ci, doar de cititor. Limbajul poetic este deschis unor interpretări multiple, el devine prin sugestie, chiar nelimitat semantic.

căzătură de nimic mișcătoare,
mortăciune,
firescul mi-a luat firele și le-a căzut spre apus

- ei, da, chiar vrei să te cred de aici? Că: firescul mi-a luat firele și le-a căzut spre apus, e doar starea pe care vrei s-o imprimi, că deja pari obosit de tot ce s-a întîmplat până acum, ai mai introdus și mortăciune, care presupune o mare deschidere semantică, e aici ceva de domeniul impalpabilului, inaccesibil imitației naturii sau AltCuiva.

- Și iar:

oare
nu te vezi
ba chiar s-ar putea spune
că nici umbrele nu-ți sunt decât tropot de-ascuns
oare
chiar crezi
.............
a mierlă cu ochi de vițel

- Deschiderea limbajului poetic, așa cum credeam că ar trebui să-și urmeze cursul se închide în caracterul ambiguu al versurilor și cuvintelor: unde pulberea fină e-o perlă / vibrând cenușie prin dune, unde vibrând deschide mai multe perspective de lectură- exprimă, trădează o emoție, duioșie, delir...pînă la urmă ceva nedeslușit...

dinspre iarnă
corăbii coborau țărmul spre valuri de rune
.............

- de aici poți lua în considerare nivelul textului pe global – Întregul poem e o expresie poetică autentică, unică și deci irepetabilă. Versurile se modelează odată cu intenția poetică. Versul tău nu spune ceva precis, ci sugerează.

- Am încercat să mă apropii de absolutul imaginii prin reflectarea gândului în spirit, conceput ca o fântână fără fund... Încă mai caut!