Daniel Aurelian Rădulescu

Cuvinte straniu așezate -În metaforă sau explicite- Creând memoriei ispite În alb, sau rime preferate. Sunt muzica unui sonet -Precum sonata-ncântătoare- Redând auzului splendoare De formă,

Am țara în mine, îs țară eu, Drapel, cu tot, de curcubeu. Mă țin lipit de toți, o vamă, Întegru dintr-un tată, o mamă, Pictați de timp, pe același loc Roșind pământ de busuioc Printre un galben

... mă bate gândul să scriu proză și să-mi destăinui viață; un parfum de nuanțe-n amintiri fără vreun atribut de roză, un mic platou unde-s încolăcit o ață, ce mă mișcă, unde-s o paiață printre

Am bătut deunăzi la porțile Raiului, bang, bang... și n-a răspuns Sfântul Petru. Era un bodyguard, un angajat ce nici nu făcea parte din personalul alaiului -ce l-am zărit- trecând printr-un

Mi-e greu să înțeleg de ce în poezie Din sublim se reduce, tot scade din spectacol, Lăsând-o fără ritm, metafore, oracol Și, rima e desuetă, doar haos, gălăgie. Se pare că sub faldul facilului

Am cunoscut bunu’ în persoană; Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă. Și tată am cunoscut, am cunoscut soră... Și-o țară, ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră. Câți câini am cunoscut, i-am

Te am alături neîncetat Și parcă ”mult” nu se mai vede, În loc să nu te fi uitat... Să las memoria a șede! Că numai ea știe s-adune, Să spele îndoieli, curată... Ea știe că-i ”răsare,

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă și sunt bărbat din tată... în fiu. Doar poza de azi mă mai reclamă că ziua a fost... așa târziu. Plângeam că părăsisem mamă și-o plâng azi... că m-a

De ce-ai înlănțuit, tot zile, Pe întreg Pământ, luându-i odihnă, Pierdut să te privească în tihnă La nesfârșit, Evă, Dalile... De ce te îmbraci mereu în floare, Făcând Pământ șip de

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablație de proprietate, mă las indus în pierderea de-a mea intimitate, până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân’ la halucinație. Nici nu

Mi-e dor nespus de mine...fizic, Călătorind pe alei de parc. Cât de ușor eram... un arc Cu trup de pană, suflet liric. Nici inima n-aveam cu mine, Era în zbor, în ascunsă stea... Ce-a de pe

Mi-am băgat minte în sesiune, colegii să îmi caut iar, doar în imagini, după chipuri, ori nume întregi, știute arar și dor nestăpânit mă întoarce și-i văd în aulele pline, fragezi, cum gândurile

A spart gura târgului umplând strada de plombe, Împrăștiindu-și zebrele în căutarea leilor rari, Lăsând trecutul alandala cu accidentări în catacombe Cu tinerele ahtiate tot sărind prag după prag,

Definitoriu nume de mister cu nuanțe fără tandru; cum agonia drogului din leandru sorbit din palmele lui Lucifer. Mai mult decât destin; întâmplătorul pus la cale, neașteptat final

M-am mânjit tot, pe iris, de la ea; o minusculă perlată de la cer, tot adunat pe o cojiță de mister c-un fir de galben praf... O albăstrea. Îmi plânge suflet tot privind-o fină, pierdută-n

Sunt tot deschis în file albe, o carte Să mă citești fără cuvinte, scrise perlă, Sidef să-ți strălucesc pe gât cu glas de mierlă, Să fiu în gândul amintit dalb, din departe. De câte ori visezi,

Apocaliptic, cât talent e-n foaia de-un ecran, o sticlă Cernând pe dedesubt lichid, cristale scurse în alfabet De tastatori ce-și bat cu deget tâmple, plesnind de-atât poet, Ascuns, c-așa se

Străfulgerare de sclipire cu insistență etalată de privire... De anturaj, imagine furată! Prima secvență de amor în ambient secret de interzis, stăruitor... De aventură, sau promis. ”Fin”

E hărăzit într-un etern cuceritor Capabil de-adieri încântătoare; De-a ține-n brațe firicel de floare Sau de-a zdrobi dușman, biruitor. E suflet oare sau e-un tot cu trup De armăsar, asiduu

Zile-am de sensibilitate Când tânguiesc de frumusețe Pierdut în impoderabilitate, Ușor, doar fum, delicatețe. Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi Cu gust sărat de val de mări În unduiri

Mă scol cu noaptea-n cap Și rămân ziua negru, La fel; nu pot să scap De vise pe de-a-ntregu’. Mă culc pe o ureche De gafe plictisit Și știu că nu-s pereche De fiu în risipit. La mort îmi

Întinde palma, când te cauți, femeie, pe pielea înflorind într-un vis, feerie pășind fine-aripe înspre zbor... pe-o alee mă găsești, te așteptând, nelipsit în sclavie. Sărută adiere, ce îți

... Când trece pe stradă în zâmbete-ncântă Șoferi, trecători, un parfum lasă-n urmă. C-un gest de uimire se-oprind, se avântă Și-o muzică-s pașii ce-ntinde și-i curmă... ... Jucându-și pe umeri

Fug, alerg în pleonasm... N-ajung, nu prind în sinonim. Criticu-l șterg Pentru sarcasm... Suflet aprind la anonim. Sunt minte, gând... le-mpărtășesc, dau suflu, har pe gratuit. Mă-nvăț