Daniel Aurelian Rădulescu

Frige nisipu-ncins, miroase a verde de alge Și de sub pleoapa zării se întețește valul Sărat de-abis de lacrimi, din răul ce se sparge De picurile ploii se mângâind cu malul. Și pescărușii țipă

Când sunt plecat, vreau să mă întorc... Tot vesel, când tristeți apar; La râs, emotiv, lacrimi storc... C-am fost ferice, ieri, măcar. Îndrăgostit, sunt înșelat, Iar când înșel, mai mult

Trece pe ulița, în praf scăldată, Mereu cu capu-n jos, absent, Împovărat de greu... Nu știu de-i fată Și nici de sănătatea-i... Nu e, evident?! Frizează timp, putere, În plină iarnă-i

E clipa un secol, Pământ e-un micron Și Keops galactic e, mileniul secundă. Explozia Novei e licăr ’n amvon… Tsunami, pe-obraz, este o lacrimă-n undă. E cer incolor, colorat de retină Și,

Mi se trage asupra-mi, cu flinte, în psihoză Și gaura-i gol și multele-s gloanțe Și sângele-mi curge petale de roză, Din seva de spin... îngrădit între clanțe... ... De uși ce trântesc de

Nu arar, în drumurile-n rătăcire, alene Îmi sparge liniștea voită câte-un craniu, Sau alte oase albite; nu pure! Ca o cremene, Ce-mi scânteiază gândurile-ntr-un periplu straniu... Nu de umane

Se-nalță chipul ce-mi atinge buze Într-un sărut să mă divinizeze Pe mine-un neștiut, cerându-mi scuze De o mulțime de păcate -în mintea-mi- treze. Și stau urcat în estul de odaie Cu flacăra de

Nu-i nicio legătură ancestrală, Genetica și sânge nu-s la fel... Ea poate fi între doi, sau mondială; E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur țel. Efectu-i de reacție, e-n

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă, Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare, Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare Doar cât o bilă de popice… un diamant topit

Seară de seară se dezbracă -E mândră foc de aparență- Nu știe altceva să facă... Cedează tot, la insistență... ”Profesionistă” se prezintă, Nu are școală de balet... E-o performantă de

Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi, Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri, De la eșecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi... Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea,

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze, Neștiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors, Bătând la porți de infinit un Dumnezeu să alerteze, Când gongul sunetul va

Ca și cum, viața, nu ne-am duce-o în păcat Și chiar de facem răul suveran Și mintea, o avem zdrobită după ban... Visăm, fără de drept, destin să-avem iertat. N-ați învățat, că-n fond viața-i un

Să pierzi, e implicit să ai; Mai mult decât pe tine, un integru... Să-ți faci balanța între alb și negru; Căci nu poți pierde, ce de preferință, dai... Ba încă, te poți pierde, relativ, În

O dâră verde iese din albă neaua-n crustă Pe aleea de castani ce-o știu pe dinafară De când îmi petreceam vacanțele de vară... E banca îngropată în gându-mi fără vârstă. M-aștern în loc de omăt

Ce fericit e menestrelul Pe care-l strigi pe-un vârf de pană Să-ți fie alături cu penelul, Zâmbet să-ți dea, s-aline rană, Să-i spui cuvinte de amor Și să-ți răspundă cum ecoul; ”-Te-aș vrea a

Mă pierd cu fiecare zi, Mă pierd în noapte... Mă pierd în gând, ce ne desparte, Mă pierd, oi putrezi... Mă pierd din timp ce am, Mă pierd de bani... Mă pierd prieteni și dușmani, Mă pierd de

M-a întrebat soarele de dimineață de vreau să mă trezesc... la viață și, cu ochii aproape închiși am dat răspuns că doar o dimineață nu-i îndeajuns, iar când o trece zi de-acum, de reapare, îl

Simt că nu-s vrut, pentru prezență, Plictisitor, un emul poate, Pierdut ’ntr-atâta dat din coate... E timp să fac o reverență! Nu-i important har, competență, Că peste tot familii-s,

Am umplut un râu de lacrimi, Cu el planeta-i inundată. Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi... Din mine, marea e sărată! Sunt stors de vlagă din străbuni... Tot ce-am avut, mi-au luat cu

De ce nu pot fărâme, precum picuri, să stau în zbor, Colorat gri-deschis, sau sumbru, vânăt nor, S-alerg pe ceruri, să-mi debarasez din greutăți Ce împovărează sufletul, mereu... știut din alte

Mi-e spiritul întins pe sol ca o pâlnie de volbură, Imaculat, împânzit strâns s-acopăr vidul-scorbură, Să mă împlânt adânc cum pir, să nu fiu scos ușor... O buruiană, poate zisă, dar nu fac niciun

Mărgea pe șnur, de timp non stop, Perpetuu în mișcare d-un bijutier; ... E viața însăși, scumpul colier P-o ață-n două capete, în veșnic hop. E ciclul de-nceput în nesfârșit Vândut pentru

Se perindă mistere de timp pe trotuar, enigmatic, crâmpeie de singuri, de cupluri, lăsând gândul să vadă, să creadă măcar fără țel al său propriu, apatic, imagini mănunchiuri... în intim, nu