Poezie

Solare

Să nu credeți în supremația vitezei luminii dacă vreți să călătoriți în Univers.

1 min lectură·19 decembrie 2016

Mediu

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,

Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,

Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare

Doar cât o bilă de popice… un diamant topit în cremă…

… Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,

E mai mult de putere, minții, globu-aprins de lavă;

Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...

Și nu de azi, de ieri… de când mă știu la coada vieții, rând.

Și pe egipteni îi înțeleg, chiar de-i tardiv, cuprinși în venerație,

E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.

Deci lor mă închin la cât din timp și-au dat pentru visări solare

Și încerc să mă răscumpăr, când și când… înspre sursa-mi de inspirație.

11.05.2014

001.013

Daniel Aurelian Rădulescu. “Solare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14100512/solare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.