Daniel Aurelian Rădulescu

Când Soarele se culcă-n Lună, Argint fecioarei dă în dar; Sărut cu aur cere mână Să-i pună inel, pe cleștar. Dar mândra, suava și fragila Își ascunde fața-n voal sfioasă Și alungă pe flăcău,

Acum încep să înțeleg Divinul La care ne rugăm într-o ardoare; Că nu ne-mparte pentru fiecare Și triști, ne blestemăm destinul. Ce simplu-i, noi suntem la fel; Decidem tot -fără vreun

În clipa când în timp veți trece Vechea secundă cu alta-n nou, Să știți, voi lăsa gând s-aplece Spre toți de aici, voi fi ecou La tot ce vă doriți să fiți Cu-ai voștri dragi, să-i aveți

Apariția-i de-un stil nemaivăzut, E peste așteptări și peste modă. Finețea-i mixul într-un necrezut; Efort, imens talent... Din cântec face odă! Din Stephanie, în idol își ia nume În

Mă întreb pentru ce goana apocaliptică de procreere, De la bacterii și furnici, primate, păsări, om, lepidoptere? Ce țintă le e așa supremă, într-un etern consum de-amor?... E oare râvna narcis,

De ce mi-e tristă fiecare toamnă, Bătut cu vânt, în picuri și cu frunze, Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă? Se moare fizic, timpul, anual Mă

Când vezi stele pe cer cu coadă sau halou Nu-i bine, ai mai pierdut din ce-a fost nou Și când resimți genunchi că ai, nu se îndoaie Ai devenit prevestitor de timp frumos, de ploaie. Din

Din tot ce am umanitate Mă vărs ca sfânt, ce iarăși naște Să fie doar de bun, dreptate, În fiecare zi... Un Paște. Din tot ce am dar, hărăzit Mă dăruiesc cu ce-aș cunoaște, Să pot vă fi ceva

Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe, Ca un păienjeniș uitat în colb de colțuri, Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe, Tot se ascuțind să crape pelicule verzi,

... nu știu așa precis cum a fost nașterea-mi și n-am fost curios să-ntreb; nici despre ora, cât de exactă a fost, doar c-am ieșit mai greu din încăpățânare -să dorm mai mult purtat pe șoldurile

A fost, odată ca-n povești, ce-acuma-s basm ”murdar-curat” În țara ce dintre iluștrii ajunsă-i rău dintr-un Regat, O schimonositeală... strâmbă, un pleonasm de hidos rău Dintr-un tărâm de

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă, Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă Pe oceane, fără de busolă, tot

Aștept din când în când câte-un semnal De la cei morți; parc-ar fi fost o glumă, Un simplu joc de-ascunselea fatal, Cum scrisul nou, după ce-l șters cu gumă!? Am sentimentu-acut dorul

Băi, ce-i? Voi sunteți idioți Să vă votați, ca voi, tot hoți Și apoi să le strigați ”Hoție!”, Când voi o practicați?! Prostie! Tot plângeți, fals înlăcrimați, Că sunteți desconsiderați, Când

... parcă se făcuse gri din negru, așa precum oțelul mat ce lasă gust metalic gurii și ochilor un pic de usturime, când visul destrămat dintr-un integru, mă lasă singur, gând și pat, ieșit din

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot crește, sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste și partitură de-am și mi-a fost scrisă-ntreagă. Mă

Trăim într-un etern monden, La fel ca-n timp de vodevil -Model de viață exogen- Pretinși moderni, de stil labil... Copii suntem de-antichitate -Cu crez că-i suntem endogeni- Citând din antice

Pentru tot ce-a trecut, va fi, posteritate, Dorințe mult visate și amintiri de basm Ce-ar merita popor pedepsit în marasm... Să ne fiți veșnic viu, iubită Majestate! Pentru ce-a fost frumos,

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele Sau țambre, ce abia se țin să lase dâre de căruțe, Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuțe, Ce în câte-o rână

Crispare în trup a minții indusă în filete De simțuri îngrădite în strâns de răsuflare Nedusă pân’ la capăt, într-o întreruptă stare De un confort pierdut, abrupt ori pe-ndelete. Redoare de

Mă port, cu multă grijă, în palme, cu linii de destin deja trasate, îmi numărând, pe degetele atât de scurte, cât îmi lipsește dintr-un secol, să-l ating și mă strecor prin ele, întâi copil din

Popor, v-ați pervertit, cu minți spălate Vă plângeți zilnic, nici nu știți ce vreți! De voi depinde totul și puteți! Nimic nu faceți, ca s-aveți dreptate... V-ați chinuit - c-ați vrut - în

Pe toarte orizontul atârnă ieri, azi; pe ieri îl găsesc la apusul ce vine și astăzi e-apoi-ul de-un mâine ce ține cât pot să rămân înc-un verde de brazi. Deci sunt mărginit, nu se vede ce-i

Ca la bătrâni, dacă nu-i ai Să-i cumperi, că oricum te costă!... Și pe nevastă s-o faci fostă Și de nu au, tu să le dai?!? Veșnic prezenți în a da sfaturi Nu-și fac din rezultat probleme, Că