Poezie
De mână proprie
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
Mă port, cu multă grijă, în palme,
cu linii de destin deja trasate,
îmi numărând, pe degetele atât de scurte,
cât îmi lipsește dintr-un secol, să-l ating
și mă strecor prin ele, întâi copil din basme,
adolescent timid, pasând iubiri ratate,
student, cu mintea în visurile punte...
când, mers la vale, încep să mă prepar, să ning.
Trec, păcălit valet, pe dos de mână,
să mi se facă loc în labirint de vreri;
încerc să mă lipesc, sub braț, de-o altă mamă,
ce poate n-a fost doar a mea, mă împliu
treptat, mă istovind pierzându-mi vână,
lăsând din lanțul ce-am, câteva zale, în primăveri,
ce mai târziu ceva, observ că nu-s de-o seamă
și oricum fiind într-atât târziu, restu-i s-aștept, să reînviu...
30.03.2013
00907
0