Daniel Aurelian Rădulescu

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi Și-i o altă prima, dintre aproape patru sute Ce se vor scurge inexorabil, ca și alte multe, Oricât aș fi de indiferent sau m-aș împotrivi. Și uite așa, am

Ar fi esență multă în acest iubit popor -Cum timpu-i chintesență de alean, nespusul dor- E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii De apostoli... Să-i răzbuni pe toți, să-i reînvii! Este

Mă uit din când în când în aula de cursuri Să-ți văd chip diafan, ascultând încântată Poveștile de știință, tresărind cum te usturi Uimindu-te. Simt cald; de-ar fi odat’

Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj Și nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj, Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj... ... Vreo opt

În zilele de iarnă, scurte, Se moare în ”part time” ce e fire Înspre nopți lăsând, nefiind să-nvârte, Himere morții... s-o inspire. Cum vis fugar topit real e Și negrul cer în alb topește, În

Născut s-acumulez m-am luat pe bucățele... S-am timp să-mi revisez petrecerile mele. Nu aveam încă dinți, pășind... nu aveam păr; mă copii din părinți, scrutez spre adevăr. Nimic nu

Din norii ce se curg în ploi Vom fi spălați de rău vreodată?... Din lacrimi, picuri de nevoi, Fard șters... Va fi lume curată? Din sulițe de raze calde Vom fi mai blânzi, de înțeles?... Din

E ziua când exultă amor Răsfrânt în raze noi de soare De-un ghiocel, sărut în floare La piept de inimi… Mărțișor! E întâi, din nou nebunul dor Când lumea iar perechi se împarte Să-și jure că

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost, Când mă afund în cunoștințele incerte; De timpul dus, ce va urma de-un permafrost, Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte. Sunt îngrozit de

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două însă, parcă, Căci e trecut de ora trei, adaug peste, iar la număr, La un calcul de când sunt uitat fără padele într-o barcă, Pe oceane, fără de busolă, tot

Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea, că sunt atât de mult făcut din apă și-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea, că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă? Oi fi redus în

M-am spart în bule de șampanie erupte pe pista de joc dintr-un mix de mojar, într-o sărbătoare fără participanți, printre palmele de trăgători, cu pantaloni bufanți, ce degetele mi-au băgat în

Să ne propunem noutatea Și s-o creem între noi singuri Recuperând și libertatea, Ne ridicând înșine imnuri! Putem să eliminăm flagelul De vorbe goale de agnoști, Împiedicând la timp

Ce revelație trăiesc în plin lugubru Deodată păcălit de propriul ego Încrezător imaginii non stop, placebo De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru? Sunt de-un ceva timp însumi eu cu

Privește în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră, Cadranul ceasului, cu lanț din buzunar de vestieră Și se îndreaptă, dos arcat, semeț, stăpân pe auditoriu Dintre amici, ce-i urmăresc un gest

Renașterea-i atemporală, Nici nu-i legată de fotoni... Este-n miresme de atomi, E-un luciu fin, de poleială. Luna-i un taler de argint Ce-o prinzi în piept ca pe-un breloc... E însemn

”N-am bani și-i rost de-a face treabă, Că atâtea știu..., plin de idei! Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă... D-altul s-o facă... să-mi dea lei!” Așa-i de când tot știu, e-o vorbă La noi...

Deși știi bine despre risipire de timp, despre amăgire, crezând cuvintele din file de cărți, multe citite, sau trăite... nu poți să-nvingi -cu nicio-mpotrivire- treceri de multe

Am înotat astăzi pe-un cer, Era albastru cu aisberguri... Nu era nimeni, eu stingher; Era și alb, erau și neguri. Urcam în rece de azot, Dădeam din mâini, sau lin planam, Simțeam miros de

... tocmai am stat cu Dumnezeu de vorbă, așa la o șuetă și m-a-ntrebat cum mă mai simt, ce vânt m-aduce, de mai e planetă, cu de-alde ai mei; dacă se mai ocupă cu onoare, cinste, cu iubirea de

În clopoțeii dimineților frustrante de alarme Se-ncântă timpul, petrecând spre trudă... În fluxul nesfârșit, robotici toți, cu viziunea nudă Se scurg în lumea -de-un diurn epuizată-

E inuman să te tot lupți cu prostul, -Imunul la gândire, rațiune- Veșnic în ”contemplațiune” De propria-i universală loțiune; Soluția ce-o vede numai el... agnostul. Cuvintele la el n-au

Se îmbracă răzoare pe rând; ghiocei, Viorele, zambile, cărnoase lalele. Imașuri se zburdă în saltul de miei Și bleu liliac parfumează stradele. Se scutură pomii de ninsul de flori Și mâții

În matinal sfârșit de vis adulmecând aroma pernei, te-am urmărit în fund de iris; ți-am căutat lucirea perlei. Te caut în oglinda trează în dimineți ce îmi sunt goale de suflet, ce