Poezie
A revela ție
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
Ce revelație trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?
Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simțit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit și tot ce-i roșu sunt rubine!
Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să miște sau să-ți strige, sau șoptească
Pe-ascuns, să-ți dezgolească falsa mască
Ce-o porți, o măsluind că nu se schimbă!?
Așa-i o zi când brusc nu ști ce ești
Și răul ți se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ș-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinerești?
Cum, oare toți au fost la fel deodat’ pârâți
De-o fără vină în trecere de timp neștiind
Și nu dintr-un ’năuntru?... Nu-i ”îmbătrânind”;
E ”în jurul” doar ce-ți fluieră pe margine... Niște amărâți!
11.12.2011
00935
0