Danciu Mihai

haideti la Muntele din Groapa spre a gasi intelepciunea, adevarul ce i-a fost furat lui Adam, daruit doar oamenilor in cadere cu neinvinsa convingere ca le va fi inutil; sa ne ingropam spre

prezentul, l-am pierdut undeva pe drum intre coapse si gat, drum de liniste in care se poate gusta absolutul. stiu ca l-ai pastrat pentru mine drumul acela pentru a-i studia evolutia de la o

Mihai este totmihai. Si totusi... Mihai nu este totmihai... . Despre mihai si totmihai se poate sa mai fi vorbit eu in vreo poezie, dar nu cred sa fi aparut pe site, oricum poezia lasa loc la

Aoleu!Aoleu! am fost copil din lumea a treia din ciocolata n-am avut baton dar stiu ca trebuie sa bati femeia. in casa la bunici, razboi, era numai in suflete, sedeam sara pe ladoi cand

Marele Poet a murit tocmai in ziua eclipsei totale de iubire. se zvoneste in mediul literar ca poetul era insasi iubirea si ca la moartea lui soarele s-a intunecat de prea multa jale din

crezi ca daca te-as iubi, mi-ai lua sufletul si l-ai cara timp de macar o existenta? crezi ca daca ti-as saruta glezna, ar canta linistea pentru noi, cei regasiti? nu ma baga in seama, acum

exista suflete ce sangereaza poezie exista suflete nascute doar pentru a reactiona cu albul de foaie reactie violenta, ce consuma carnea si orbeste soarele. raman doar contururile si poate

pe buzele tale erau toate cuvintele nerostite vreodata. pe buzele tale eram eu, poate nu stiai, dar te mangaiam cu privirea. cand tu ai facut un pas, lumea a stat in loc asteptandu-l pe

mi-ai promis ca ma vei face sa schimb whiskyul in lapte, ca voi culege chistoacele de pe covor si ca barlogul meu va mirosi a mere de la tine inainte. mi-ai spus ca intr-o zi voi invata cum se

in fum de tigara si in discutii despre viata ca moarte asa imi place uneori sa imi irosesc orele, in grade multe si in ganduri rele cantate adolescentelor curioase, in acceptarea in sfarsit a

oamenii, sunt ceea ce i se intampla universului de la prea multa nemarginire de la prea mult soare de la prea multa existenta, fara viata. eu, sunt ceea ce li se intampla oamenilor de la prea

In fata balconului meu sta un arici mort. Stiu ca e mort pentru ca de doua saptamani nu s-a mai miscat. Daca nu ai sti ca nu s-a miscat ai crede ca e viu. Si totusi, e mort. Nimeni nu s-a gandit

dar la ce-mi trebuie mie cutit cand din tine - pot sa musc- si sa ma doara ochii de atata fragezime. la ce-mi trebuie mie lumea cand am fructul oprit, carnea ta, pentru care zeii mureau

mana dusa prin parul tau, nu e a mea, e doar o dorinta, dar nici parul tau nu e al tau, e doar al putreziciunii. mangaierea mea, e singurul moment in care carnea ta a trait. zambetul tau, e

Marturisesc ca citind editorialul lui Horia, nu mi-a placut. Prea a fost sincer, prea are si el suflet de copil, eu cred ca e bolnav de suflet, vorba poetului. Si atunci mi-am spus: de ce sa nu afle

\"Eu nu-mi am inima în cap, nici creeri n-am în inimă\" toți trebuie să fim pe o listă dacă nu ești pe listă, nu exiști. dar

vine toamna,iubito, știi tu, anotimpul ăla în care ne tăiam reciproc rădăcinile și plecam în căutarea lui nimeni și nicăieri cu sufletele încălzite de moartea violentă a verii. vine toamna,

am fost doar stropi de poezie intre atatea existente ce isi cantau prezentul. am parasit, o clipa doar, orasul suspendat in vid pentru tacere nascuta din chitara, oare spre care radacini de

desigur ca esti nefericire de lut netraire de soare ce se mantuieste prin iubire. desigur ca esti carne si gand demon umbland, tacere ce esti. du-ma te rog la tine sa ne iubim de data

curg din mine cuvintele, patratele de cuvinte, intr-o lume rotunda se rostogolesc se invart se lovesc de lucruri cu colturile lor, imi zgarie privirea. si se intorc mereu, orfanele, caci

sa nu va mire sa nu va mire daca intr-o zi ma veti gasi mort, si eu voi rade si voi vorbi cu voi dar totusi voi veti sti ca am murit demult, caci foaia va fi alba. sa nu ma plangeti daca

la bunici, daca te duci, nu primesti mere si nuci doar tigari, putin alcool, doamne cat e satul de gol!

de azi inainte voi locui in copaci, voi sari din prun in mar din mar in cires din cires in salcie, pana la carciuma preferata iar voi veti spune: iata acela este poetul care traieste in

eu cred că suntem niște imbecili, ne tăiem reciproc aripile până la ultimul vis ne irosim prin închisori cu tavane înalte putinii ani în care moartea nu ne răscolește măruntaiele, facem