pentru ca sunt om,
imi razbun durerile
in oameni
daca as fi luceafar,
mi-as razbuna durerile
in absolut,
sau poate in poezie.
pentru ca sunt de-al vostru
am fost inchis
intre voi,
daca as
Marturisesc ca citind editorialul lui Horia, nu mi-a placut. Prea a fost sincer, prea are si el suflet de copil, eu cred ca e bolnav de suflet, vorba poetului. Si atunci mi-am spus: de ce sa nu afle
crezi ca daca te-as iubi,
mi-ai lua sufletul
si l-ai cara timp de macar o existenta?
crezi ca daca ti-as saruta glezna,
ar canta linistea
pentru noi,
cei regasiti?
nu ma baga in seama,
acum
poezia mea e marmura neagra
adusa de sapte oameni
cu pretul unei zile de truda
tocmai din crestele ceresti,
slefuita cu lacrimi
de la inceputul lumii
pana acum, pana la oglindire,
adusa pentru
la moara cu noroc,
s-a terminat de mult
norocul
si acum moara
merge in gol
dar asteapta
un nou transport.
si iata, graul incolteste
pe piatra
si norul cade in hibernare
cineva sa opreasca
ce esti tu iubito
daca nu pamant
turnat in forme ancestrale
nesatul de iubire
si de prezent,
incercand sa valorifice
cat mai mult cu putinta
suflul de existenta
cu care a fost daruit
sau
de azi inainte
voi locui in copaci,
voi sari din prun in mar
din mar in cires
din cires in salcie,
pana la carciuma preferata
iar voi veti spune:
iata acela este poetul
care traieste in
am hotarat ca primavara asta
imi voi prinde degetele
in rotile zimtate ale masinariei.
mi-am spus ca voi nega
orgasmul tau intelectual
si dorinta ta de soare
de discutii despre Dumnezeu,
cu
mana dusa prin parul tau, nu e a mea,
e doar o dorinta,
dar nici parul tau nu e al tau,
e doar al putreziciunii.
mangaierea mea,
e singurul moment in care carnea ta
a trait.
zambetul tau,
e
pe buzele tale erau
toate cuvintele nerostite
vreodata.
pe buzele tale eram eu,
poate nu stiai,
dar te mangaiam cu privirea.
cand tu ai facut un pas,
lumea a stat in loc
asteptandu-l pe
sa nu va mire
sa nu va mire daca intr-o zi
ma veti gasi mort,
si eu voi rade
si voi vorbi cu voi
dar totusi voi veti sti ca am murit demult,
caci foaia va fi alba.
sa nu ma plangeti daca
curg din mine cuvintele,
patratele de cuvinte,
intr-o lume rotunda
se rostogolesc
se invart
se lovesc de lucruri
cu colturile lor,
imi zgarie privirea.
si se intorc mereu,
orfanele,
caci
