Dana Stefan

\"La multi ani!\" Diana
toata patina toamnei asteia, asemeni varstei tale miraculoase din acest perpetuu anotimp, ti-o doresc.
ela, poemul e masura cuvantului tau, se insira gandul, pe ata de matase.

Linea

esti in elementul tau aici, cami. o cusatura (crosetatura?) delicata, punct cu punct, cu rabdare, ochiuri ajurate maruntele ce inchid spatii libere, tivite cu matase alba. e atata tihna sa te ascult cum crosetezi incit aud matasea cum suna cand tragi de ac..
m-a odihnit poemul tau de azi, sunt tocmai intr-o stare in care imi este necesar sa privesc.
multumesc.

Desigur, toate jocurile noastre sunt, nu-i asa, inventate, inventate de noi, inventate de altii.. pentru aceasta e suficienta alegerea unui subiect si a unui predicat.Te-ai intrebat ce s-ar intampla daca in timp ce scrii, cuvintele s-ar preface in lucrurile despre care vorbesti?
Te-ai intrebat cum poate arata de exemplu un oras biblioteca, cu strazi pardosite cu carti, case cu acoperisuri din coperti individualizate prin imagini, copaci cu litere in locul frunzelor? Si o ploaie dezastroasa ca tine, topind strania asezare din hirtie?
Sau nu vrei sa fim noi oameni de sticla, de aer, de lemn, de piatra?! Gandeste cum am putea citi gandurile noastre
prin sticla, unde le-am ascunde, cum ar trebui sa ne
arate casa, tapetata probabil cu perne, si oh, pernele..
..sau oameni de inghetata sau oameni de unt, si atunci ar
trebui sa traim doar in frigidere..oamenii de aer, de
exemplu, sunt usori de usori, vantul ii ridica, si ca sa
umble ei cu folos pe pamint, ar trebui sa poarte greutati
in maini, ca sa nu-i ia pala de vant..

Batrana cu suflet de hartie stia..
..a te scufunda in apa si a iesi din ea fara a te dizolva total, in afara de cazul in care este vorba de o moarte simbolica, a insemnat pentru ea totalitatea posibilitatilor de manifestare cu forma sau fara forma, a obarsiei a toate cate a stiut sa fie..EA, apa, sacrul purificator..
Iar voi copiii..hm..secvente ale trecutelor ei istorii..

Doar cei aleși de sine și de șansă,
ce-au mers cu fier pe șine, rostogol,
au reușit să scape de ocol
și au ajuns, puțini și cam în transă…

am spus: \"doamna, sunt douasprezece ore, faceti va rog sa ma nimeresc in compartiment cu un iesean\", si am gandit, da doamne numai baba sa nu fie, sa nu vorbesc douasprezece ore despre reuma, si sa nu ma toace ea apoi asa ca pe marar. legatura mea a fost un domn. si cand a aparut la cluj si o doamna limbuta, inca am crezut ca scap. dar cand au aparut si CELE DOUA BABUTZE GEMENE, 166 ani impreuna si 83 bucata, am inteles ca nebunia lumii va fi la iasi! si m-am lasat pe mana semnelor si am tras un hai cu superbele babute (invatatoare de tara bistriteana cu un limbaj limpede si de toata frumusetea) si cu tocatoarea de marar meteorolog si cu domnul profesor de engleza cu accent neaos de moldovean incat dupa douasprezece ore de \'te duc-te-aduc te duc te-aduc\' m-am uitat la dedal in gara si primul gand care mi-a venit in cap sa-i spun a fost:\"altocumuli, altostrati, norii nostri preferati\", (cuvintele celor din virf de munte, care atipiti de crancena oboseala si vreme rea, le spun ca pe niste incantatii si semnale de ajutor celor de pe pamant, ca sa faca acestia ce stiu ei mai bine numai sa se faca sa fie vremea buna..:)
abia astept continuarea..:)

e pentru prima data cand vad la tine cum cuvinte ce exprima un crez ce se vrea citit si priceput, se incapataneaza sa treaca pana si dincolo de limite. ele se regasesc in toate, dar absolut toate replicile tale la comentarii aici, liviu. da, generatia de sacrificiu spunem, noi tineri imbracati dupa moda anilor 80, dar cu saluri lungi tricotate si vopsite manual din lanuri de fete dibace si cochete, poezii scrise si citite intr-o pauza de cafea intre doua cursuri, auditii beatles, uriah heep, zappa sau pink floyd si totusi un amar nostalgic ca zatul de cafea de-un leu in care chitcaiam prefacandu-ne ca ne ghicim viitorul..plimbari tihnite si fotografii..
tu stii ca eu n-am cum sa nu privesc partea colorata a lichidului din paharul acela din sticla. nostalgice amaruri al inceputului de secol nou, nostalgice amaruri, secol XX.
insa liviu, n-are nici o importanta ca porti sau nu ochelari. ma vezi cum fumez nostalgic in tacere langa fereastra deschisa, te vad cum cu atata lume stransa pe langa tine, (parca e vernisaj aici azi), tu gandesti deja la o alta poveste, pe care s-o numesti apoi, Iesirea din anotimp.
sa nu ma certi niciodata cand imi vine sa te scutur.

Linea

Titlu: Călugării striveau inimile vulturilor

Cine ca el, V, stapanul lumii peste o stirpe de zei bataiosi si de muritori neinfricati, razboinic numit \'copac cu otelul ce musca\', cine ar fi consimtit la o asemenea jertfa?
Realitatea arata ca pentru a ascede la viitor, V trebuie sa avanseze in trecut. Intr-un trecut cu dubla determinare, V devine astfel, o patrie a fantasticului, autoritar in ambitia lui de puritate, impulsul acestei revelatii ducandu-l spre propriul lui elan inventat, in elanul lui de autocuprindere, explorari ce pandesc multiple avataruri, radicale, umil concrete: argat, sarpe in adancul pamantului, naiv sentimental, si vultur strapuns de sulite in timpuri stravechi, ca sa deprinda tainele noptilor vesnice in crengile bantuite de furtuna, prinse in zbateri de lumina si infasurate in serpuirile tandre ale unor brate de ondine..
V fosneste de toata populatia acestui vis mitologic, de la visuri ce zboara ca Victoriile, la altele curios licarind ochi de umbra..
Iar vulturul, emblema ferma in aer, nu e acela, de bine pazitor, din Copacul care poarta mitologic, intreg universul ?
Mai ales ca tine in ghiare si o fiinta ca mine, ce s-ar asemui cu veverita rea, dupa o legenda germanica locuind tot acolo, in \'Frasinul lumii\'…

imaginea apartine domnului adrian bernacsek

plimbare solitara
fericire solitara..
un haiku ce-mi vine in minte acum si sentimentul, citindu-te, ca am recapatat starea de a ma plimba pe o strada si ca atata vreme cat se aud in urma pasii mei, strada spala ramasitele zilei, diluand contururile pentru un maine pregatitor..
sa ierti, eu nu am voie sa ma plimb cu mainile in buzunarele goale..dar pot fredona usor, in timp ce ma plimb pe o strada pustie..
aniversarea zilei tale de nume-tot ce e mai bun pentru tine..

simt nevoia sa iti marturisesc acum citindu-te, ca admir dialogurile voastre ale epigramistilor si ma incanta sa va privesc. sunteti plini de spirit si umor de aleasa calitate.
un zambet si la buna recitire.

trecand prin festiv sau festin, importante sunt intotdeauna aparitiile si intrebarile: cum ne vom colora, cine ne va sta alaturi, cum ne vom prezenta in do, re, mi, sau fa? cu o felie de tort in fata, cine se mai gandeste la DEX cand azi Lipiciuta e invesmantata in cea mai splendida CULOARE CARAMEL iar eu ca sa fiu o prezenta discreta sunt piesa vestimentara a tuturor griurilor mele colorate, acum?..:) in stanga mea la masa festiva, tu, codrina ai uite si tu o superba tinuta dintr-o croiala clasica...mmmm..roz cyclame!
:)
asta nu ne va impiedica insa pe amandoua, sa-i mai uram odata Lipiciutei \"La multi ani!\".

stau trantita in iarba de vara, pastrand in memorie umbra aromata a unui arbore, si-atunci ma gandesc la castanii mei, barbatosi de bine infipti in pamant, ce ascund naiv forme tepoase in miezuri brute de intelepciune, sfere risipie printre candelabre fine si delicate inventate de ei pentru a fi daruite, doar si in schimbul unui singur sarut..

castanul meu are de azi, un sonet inchinat amprentelor ramase pe frunze..

multumesc, domnule

\'Visam.
Trecute, calde anotimpuri.
Prea dușii noștri ani, pierdute chipuri,
umbre piereau, de verde-amăgitor.\'

si umbra ta e verde si cade peste ea valul si o duce cu el printre alte umbre si alte lumini, in risipa si in cuprinsul altor lumi paralele..

zborul albastru ascutit al pescarusului, desirand linia orizontului in albe si delicate fuioare de nori..

un labirint spiralat e drumul asumat. nu exista intoarceri, nici alternative, nu poti sa sari din doi in doi ca dintr-un simplu labirint cu porti si cu usite. miezul albastru-ideal, ( asta e o anume nuanta de albastru si doamne, ce splendoare de culoare are iarba albastra napadind umbrele ) tese apoi urzeala ca firele de fum, povesti tainice ale adancurilor de fantani, vietuitoare marunte, salamandre si libelule, soparle din jad atipite in cupe verzi de piatra, lumea ce astampara, zbauta de peretii tai interiori. drumul tau ce porneste dinspre tine inspre tine pana in miez..
stii?..si peste toate astea eu simt zburataceli de pricolici si zane..:) pot sa explic de unde, povesti, insa acum imi vine sa ma asez si sa ascult cum zumzaie firul acela albastru ca un fum, cand il sucesti in vartelnita..

Linea

domnule, azi esti amar si deci nu scapi atat de simplu. eu spun.
in curand e ziua mea. vreau cuvinte pe care sa mi le inchizi in sticla aceasta etansa, ca ca sa ajunga la mal si sa le citesc. nu cred ca acum imi doresc de ziua mea ceva mai mult decat o poezie pe care sticla mea s-o aduca la mal..

acum e anotimpul unui val ce se zbuciumă să scoată
Comori ce le presară-n taină vântul.
iertati-ma domnule adrian munteanu.
am nevoie si de cuvintele din sonetul dumneavoastra ca sa-mi iasa proza mea scurta.

ce a trebuit lamurit, noi doi am lamurit limpede si ochi in ochi, amandoi. simplu. am uitat sa atasez sursa informatiilor zodiacale. pentru ca nu ai posibilitatea sa corectezi sau sa adaugi un comentariu, am anexat dictionarul, pentru ca asa e corect. toata lumea stie asta.
daca sunt insa acum aici, sunt de dragul cuvintelor tale si alor mele. egal. ele sunt incalcite si absolut nevinovate.

si dupa ce am limpezit si pentru lume, acum raman aici, linga tabloul acesta, asezata ghemuit pe nisip, si nu ma misc pana nu vii si tu.
si sa-mi spui asa: Linea, ne plimbam noi doi putin cuvintele, in liniste, prin tabloul acesta, da?
si eu o sa spun, da.
si gata.

uite..
daca locuiesti intr-un mar, ai parte de miezuri, ai samburi asezati in cuiburi in forma de stea..tu esti inzestrat ca ti se cuvina sa locuiesti intr-un mar, ai sensibilitatea pentru a-l dori si ai libertatea sa te cuibaresti om-spirit in pulpa fructului..
eu nu pot insa decat sa-ti daruiesc o imagine cu un mar, dar sunt convinsa ca tu stii sa faci apoi in asa fel, incat sa nu lasi sa se risipeasca aromele lui..

si mirodenii se amesteca prin aer, caprifoi si lumanari de ceara, arome de cretusca, chiote, val imens de oameni peste care, imaginea masinii de zburat e propulsata de Ingeri, pasari ale Zboruluispre ceruri dincolo de sferele stelelor fixe, spre Sfera Cristalina, si spre insusi perpetuum mobile, ca de acolo, desigur, Inaltul spre MAREA GRADINA..
imaginea asezata de tine, si Omul acela, superba..
cuvantul, prilej de inaltare..

ti-am povestit eu odata..am si eu o floare caine, incurcata in propriile ei ite. dar nu uita, dara, o singura floare poate echilibra prin culoare, un intreg spatiu compozitional daca e asezata acolo unde trebuie. si-apoi toamna asta, doamne, tu n-ai vazut cat de pregnant s-a imprimat in sufletele incalcite din fire, aici?...:) ciudat, mi-ai amintit de Girleanu, uite, cu gandaceii si florile lui din lumea celor care nu cuvanta..textul plin de carcei si cu toate acestea imi suna un singur cuvant: floare floare ..
voiam sa-ti spun ca mi s-a facut pofta sa scriu, citindu-te..gandesc de un timp la o furnica, uite si tu, uite si tu ce mi-ai facut cu povestea aceasta a ta! ma clatin de pe un picior pe altul..
ar trebui sa fiu o furnica in noaptea asta cat iti scriu, si sa ma cuibaresc intre petalele florii inventate de tine..

\"La multi ani!\" domnule Adrian Munteanu.

exista in studiile bazale ale compozitiei o disciplina aparte
ce incununeaza insusi efortul de a descifra simbolistica formelor
prin utilizarea mijloacelor de expresie plastica: tehnici de
transpunere e disciplina. si, in arte plastice, de exemplu, se
aplica pe crochiu toate variantele de reprezentare a figurii umane:
colaj, grafie, pata picturala, pata decorativa apoi, tehnica mixta,
pana la experimente foarte abstracte in care de exemplu, se cer
tinerilor artisti sa reprezinte prin culoare-cu tot ce inseamna
utilizarea ei pe forma, dupa legi precise,-zone ale corpului uman
care sa explice pozitia artistului
in raport cu fragmentul anatomic reprezentat.
adica o corespondenta dintre partile componente si mecanismul lor
si SENTIMENTUL pe care ti-l trezeste acel detaliu anatomic.
varietatea reprezentarilor e uluitoare, pentru ca fiecare artist
ARE TOATA LIBERTATEA de a isi exprima un punct de vedere in ceea ce
priveste utilitatea pe plan afectiv, sau de ce nu, strict functional,
al detaliului ce compune alaturi de alte detalii, un intreg.
pantec verde (fertilitate) si sani rosii(erotism), articulatii galbene
(galben-culoare avertizoare, deci atentie!-sistemul de imbinare
fragil), sau in conceptia altui artist dimpotriva, pantec albastru
(zona delicata, sensibila), sanii violeti(suprafata tentanta si usoara
stare narcotica a celui ce se incumeta sa atinga acolo), genunchii
purpurii (zona erogena, dupa unii), coapsele portocalii ca suprafete
de trecere intre sani si gambe.
din acest punct de vedere, ce face daniel aici, e perfect: un studiu
responsabil si serios de reprezentare a unui melanj intre simboluri
afective si detalii structurale al actului iubirii.
mie poate imi e mai usor sa descifrez deci aceasta reprezentare
a unui sentiment printr-un limbaj abstract, intr-un poem luat
ca pe o provocare, un rece ce strabate din vers, pentru simplul fapt
ca EL, autorul diseca la rece o stare..
remarc aici detalii fizice, o femeie si un barbat fac dragoste aici,
sunt simturi olfactive puse la bataie, sunt intimitati care pe tine,
cititor, te obliga sa te retragi pe varfuri, poemul te obliga
sa HOTARASTI SINGUR daca e bine sau nu sa asisti la asemenea
intimitati disecate de-a dreptul structural.
dar si asta e adevarat, cand saruti pe celalalt, nu-ti vine deloc
sa gandesti CE, din elementele componente ale pastei de dinti dau
in amestec cu rasuflarea celuilalt, AROMA ACEEA?!
pentru ca atunci cand saruti, PUR SI SIMPLU NU MAI GANDESTI!
mai cred ca oamenii s-au abtinut sa comenteze cu adevarat textul
pentru ca nu dau ei aici de aromele cu care sunt obisnuiti atunci cand
se iubesc.
eu accept ORICE TIP de experiment artistic si literar, prin structura mea
de artist, cred...
daniel e un barbat profund, nu se joaca deloc atunci cand scrie.
el lasa aici posibilitati de interpretare si meditatie a actului
iubirii, propune spre studiu o alta modalitate de reprezentare,
isi problematizeaza in fond, sentimentul pe care-l traieste,
se adanceste in esente, cauta explicatii a actului in sine
ce leaga apoi doi oameni intre ei..
da-te peste cap, domnule, ca sa avem si noi ce descalci!
senzatia pe care un artist o simte in asemena situatii, cand
trebuie sa decodifice si sa interpreteze e de nu se mai poate!
felicitari, daniel!

ma doare atat de tare, ioana, incat simt ca trebuie sa ma intorc pe varfuri si sa inchid incet usa in urma mea..
aceasta poezie trebuie citita doar de un singur barbat..
of, ioana..
si e atat de superba..