Dana Stefan

oranj-albastru. acordul complementarelor in care, uite, e suficienta o vaga senzatie de portocaliu ca sa puna in echilibru intreaga gama de griuri albastrui. o singura conditie e necesara insa: fiecare complementara sa contina un pic din cealalta culoare.
asa ca uite, azi te simt intr-un echilibru, si dovada e ca strangi cu harnicie toate griurile, ce la randul lor vor fi de ajutor oranjului, ca sa-i confere armonia..

Linea

spuneam unui barbat, aseara: jan vermeer are o pictura, \"dantelareasa\", cu care eu am asociat acest poem, din momentul in care am inceput sa pricep ce e aici. pentru ca mie mi s-a facut pielea gaina, citindu-l.
acum, e chiar amuzant, insa fara sa ma amarasc deloc, si fara sa fiu nici macar obraznica daca spun adevarul acesta, e chiar o stare de bine, spuneam, sa regasesc in comentariul cristianei, -la fel de suspectata ca si mine de lipsa de discernamant in a acorda distinctii, dupa cum mi-a fost dat sa vad pe textul nichitei-, aceleasi judecati de valoare. pentru ca, sa fie foarte clar, eu am suficiente motive, la la fel ca si cristiana, sunt convinsa, sa pot afirma chiar si fara sa ma jenez, ca sunt perfect stapana pe judecata mea de valoare: si in acest caz, ce e aici, e bijuterie. impresionanta nu este insa de data aceasta, imaginea pe care mi-o evoca: Femeia, aplecata si concentrata asupra lucrurilor incurcate ale lumii, descalcind cu rabdare de dragul barbatului ei, fire urzite din iglita, ce e deosebit aici e delicatetea cu care barbatul o stie privi, redand intr-o pictura de o rara expresivitate, gestul aplecarii ei asupra lucrurilor, imaginea ei ca o cadra, memorata in inlauntrurile barbatului, si nu in ultima instanta, sentimentul pe care i-l trezeste imaginea ei, in asa masura incat e apoi in stare sa exalte in cuvant, din aceasta imagine!
eu am mai spus: atunci cand acorzi o stea, cel mai natural lucru e tacerea. e peste masura sa te apuci sa toci un text ca pe marar, doar ca sa convingi pe altii EGALI cu tine de fapt, ca esti plin de discernamant in a acorda distinctii. chiar cu riscul de a fi de maine un simplu cititor, eu nu vreau sa mai comentez acum, de ce acest poem e unul dintre cele mai respirabile poeme pe care eu le-am citit pe agonia. respirabil vine acum tradus: aer curat, limpezime in ganduri, inteligenta, capacitate de observatie, tandrete, recunostinta si da, talent.
acord o stea fara nici o frica de raspundere, domnului care are toate calitatile sa iubeasca dumnezeieste, pe Doamna Opt.

Linea

e posibil sa existe si un oras construit din hartie, caserat cu foi poroase, pe alei, copacii cu frunze-litere care sa adie tremuratoare cand sufla pala de vant, legandu-se in cuvinte si cuvintele in propozitie, casele sa fie din hartii, colorate fiecare si dichisite cu foite matasoase si-atunci drumurile de la o strada la alta sa poata fi si din fragmente minuscule, imbucate perfect, fiecare forma asezata in tiparul celeilalte, ca pe de-antregul, distantele sa poata fi privite ca niste istorii, intamplari ce leaga o casa de alta. atunci cand esti inzestrat cu imaginatie, orice trebuie sa fie posibil.
si ploaia, nu va putea apoi decat sa faca sa devina pasta de legatura drumul dintre oameni. la tine aici, e o poveste foarte frumoasa, despre maini imbucate peste care curg intamplarile, dintr-o ploaie prelinsa pe incheieturile strazii, ce lipesc povestea intr-un tot fara putinta de desprindere..

e tare frumoasa imaginea ce-o vad..

Linea

fara poetica, nu ne-am distinge de neant. fara lumina, cerul n-ar fi decat neant. suntem cuvant pana si atunci cand literele izolate par a nu mai avea nici o semnificatie, pentru ca imediat dupa momentul 0, literele au fost. apoi Dumnezeu din voia lui, a scris cu aceste litere o infinitate de cuvinte.. ele sunt implantarea invizibila a Omului in tot ce exista.
nia, prin faptul ca esti, lumea ta este.
prin faptul ca vezi undele riului, vazul tau da stralucire si poezie acestuia.
prin faptul ca simti, lumea ta se lasa vazuta.
si simplu: intotdeauna cand se inghide o usa, se va deschide o fereastra, draga mea.

si eu stau acum langa tine si fumam o tzigara, sa zicem..

Linea

sa-ti fie craiasa mandra, ca pogorata din icoana, sa-ti rastoarne pumnul sortii spintecand drum prin tabara vrasmasa, semnul pierzaniei sa-ti bata in grabita zvacnire, tropotul calului sa-ti sara in unghi, din zi in noapte si sa-ti rasune amenintarea cu paza. peste metereze sa fii tu riga incoltind scaparile si inchizand orice cale. sa fii tu invingatorul chipului cazut intunericului, biruind in lumina!

drag si sanatate, \"La multi ani!\" bogdan

Linea

craiasa mandra, socoate pasii in patrate albe si negre, joc masurat lunecand drumuri indraznete, aparata de calul care o alearga prin toate putintele de ratacire..

la multi ani! bogdan, admiratie pentru gestul elei

Linea

poetica ramane in cele din urma cea mai pregnanta presimtire a imenselor goluri din care pornim si in care ne intoarcem, trecand prin etapele temporale ale soiurilor de atomi din elementele universale. suntem, da, praf urcator starnit de vant, pe ulitele de odinioara..
insa ce splendida relatie de convietuire, intre noi si noi!..:)

dan, multumesc pentru.

Linea

s-ar putea la fel de bine ca aici sa fie vorba de o pauza de respiro. pentru ca cei ce stiu cum gandeste bodan, inteleg ca se intampla si sa n-ai aer, cateodata. ca aici dam tocmai de un avertisment cu fine conotatii, nu mi se pare nici imoral si nici o prostitutie. in special ca suntem foarte multi de-aici, vaccinati de-acum.
bogdan, trage aer in piept si da-i bataie!
chiar daca nu pot fi intr-u totul deacord cu tine, pentru ca eu ma aventurez de multe ori pe coclauri fara frica, drumul pe care il alegi tu aici, e cel bun.
si ca sa fiu in ton cu moda, spun referitor la drum, da, numai prietenii stiu de ce.

Linea

In tara lui Redevar, unde cu birice inconzorate, alandaiul clepiteaza durzind in vitrovar, cale de pestale, pasteptarea priveneste lumodina incerita. Numai daca-l inceresc flarte ambrozude, Redevar crupede in feldur ca de-actum disipiara gloru-n buburuze s-o soarba pe Zedina, virisul vrajet, de-l da lacramidei sa-il soarba ..

Ca vom surprinde cu urechea sau cu gandul zburator sau cu ochii departe cat nemarginirea, cele mai nedeslusite glasuri ale pasarilor sau ale vreunui zgrimintzash sau vajnic Redevar, povestea aceasta pare ca e scrisa sa se transmita din gura in gura de-aici si pana peste sapte dealuri, cat sa sune ca o balada intr-o zi, si sa afle totzi cei ce nu au apucat inca sa desluseasca limbile toate, ca Zedina nu e altceva decat o mindreata de femeie pentru a carei farmece si cei mai neciobiti si neclintiti dintre barbati sunt gata sa ia drumul „dalbenului”, ca sa aiba apoi pe unde-si aminti si posesiv si patimas despre ea..

Textul imi pare o ciudata nebuna incantatie, bineinteles ca te ademeneste pe carari incalcite tocmai ca sa te piarda, deci el intruneste toate calitatile povestilor soptite din batrani, te agati deci doar de cuvintele pe care le poti deslusi ca sa te cateri, bineinteles ca s-ar putea sa te ratacesti prin ierburi salbatice pe cat esti de pierdut in iarba albastra in care te imbie sa te trantesti cand o asculti, si-atunci vei supravietui cantecului de vraja doar daca mai ai o urma de foc pe undeva, e ca si cum lumineaza in noapte litere pe cer, nici macar cuvinte, e ca si cum stai trantit pe spate intre real si un vis, dorindu-ti din suflet sa te trezesti la doua palme de pamant, in timp ce, de sus, te privesti cum, pe pamant, tragi peste tine o jumatate de sfera de la o ureche la alta, ca un urias acoperamant, si pe dinauntru e plin cu stele!

Deci Daniel Bratu: indiferent cat de naucita e lumea, si oricat de coltoasa va fi, poemul acesta pentru mine e halucinant, pentru ca ma obliga sa stau trantita intr-o iarba albastra sa ascult despre o poveste de iubire de cand lumea, in timp ce un alt fel de feluri de albastruri cad din cer peste mine.
indiferent deci care sunt adevaratele conotatii ale acestui text, important este ca ai libertatea sa-ti pierzi mintile pe haturi, savurandu-l.

Linea

uite clujul, mai nostalgic ca niciodata in sufletul meu acum, tocmai pentru ca se amesteca aici imagini ale cetatii studentesti ce-a gazduit si iata, gazduieste si acum cu generozitate tineri in ale spiritului limpezit, indiferent de varste, uite clujul, creionat de mana si sufletul unei moldovence cu o atat de atenta si fina aplecare, incat oameni adunati de prin toate colturile tarii sunt, sub manuirea ei, un TOT ce ne face sa fim parte pana si noi. pentru ca o asemenea cronica (in)semnata, inlesneste sa simti evenimentul, te atinge cand recunosti printre atatia participanti, oameni de suflet de-ai tai, ( gand drag, deci domnule ioan diviza ) si asa cum spue si sorin, traim sarbatoarea rememorand-o odata cu parcurgerea acestui sir de manifestari.
toata consideratia, maria, pentru straduinta si efort.
esti si ramai, inepuizabila.
ferlicitari si cu onoare, epigramistilor!

Linea

suntem parti ale celor ce ne compun, asa cum ei sunt amprente ale trecerilor noastre prin ei..
aceste calitati se definesc simplu, a fi prieten, si-atunci pe aura sidefie ramane de ambele parti intiparita, secunda intoarcerii...

Linea

lutul il modelezi intr-un ulcior, ca numai datorita golului sa poti umple vasul..

oricat s-ar stradui un olar, olul tot intrupat din femeie iese din mainile lui..

Linea

felul acesta de a iubi nu este numai o revendicare a eu-lui, ci si un drept al sau. si-apoi \'a iubi\' nu este doar o revendicare a lui Dumnezeu ci si o obligatie a Omului de a raspunde actului de creatie. recunostinta fata de scoaterea din neant, fata de insufletire, e insasi darul superb al contemplarii creatiei, atunci cand iubesti in acel fel de iubire..
astfel, eu-ul devine dezvaluire, iar cautarea sensurilor existentei in doi, confera deja un sens..

pentru a da nume intregii rotiri de universulri, Ma arat voua, fericit, in cuvintele plamadite, curajos ca si painea ce se lasa muscata si ca vinul ce se lasa sorbit.

si totusi, eu sunt altfel, in aceasta clipa nu te voi judeca, iubi-o-voi pe ea...
Linea

citesc aici despre viata-imponderabilitate, poate exista totusi, o zona a domeniului reversibilitatii din noi? ce ar putea apartine, acestei zone, care nu sunt masurabile, cuantificabile, care nu se supun experimentului, si care par a fi constiinta, afectul, inspiratia, fenomenele parapsihologice si energiile vitale cosmice?.. avem in noi si ceva nemuritor? sunt convinsa ca da, asa cum esti convinsa, uite, si tu.

drumul tau nu-i in afara
caile-s in tine insuti
iara ceru-ntreg se naste
dintr-o lacrima din plinsu-ti
Lucian Blaga

Linea

ciorile puncteaza albul, si el devine si mai alb!
viscul e grafie a tonurilor de alb, pina spre griuri..
printre crengi, viata rostogolita ca si cum te-ai incumeta sa iti dai drumul de pe un deal la vale, dupa prima zapada..
TREBUIE ca albul sa fie intr-atat de alb, incat sa dea negrului, prestanță.

cu sincera admiratie pentru.

Linea.

sonet al dorului de nemarturisit, ca si cum ai indrazni sa spui doar tine minte, tine minte brugemilda, cerul lipit de gura fumului arde, macar de ai veni sa ii vezi cum il intinde brunul peste noi, caci nu e ziua, nu e cine sa ma alerge pe sosele, pe alei, trec noptile, zilele mor, scuipandu-si de frunze alt sange..

poezie de dragoste deci.
un exercitiu de admiratie

Linea

felicitari autorilor cuprinsi in aceasta antologie de poezie, succes pe mai departe celor implicati in realizarea unor asemenea proiecte generoase!
cu suflet alaturi de cei ai mei, toti.

Linea

sa nu te lepezi de cuvintele tale, niciodata. sa le asterni pe hartie, atunci cand simti ca trebuie sa ramana dovada ca existi tocmai in acea clipa, alta decat ieri, si altfel decat maine. douazeci de ani pot fi cat unu, sapte zile pot fi o viatza. cine poate hotari cat traieste atunci, fiecare? si ce inseamna un sac pe care-l cari in spate, sau un mic secret ascuns in buzunarul posetutei?
e abuziv sa navalesti peste un om, fara sa pricepi ca intimitatile trebuiesc in primul rand, respectate.
nu ma refer decat la ce am gasit aici la comentarii, acum.
cat despre cuvintele pe care tu le simti organic, mihaela, si plina de emotie hotarasti sa le arati si altora, daca tocmai acele texte sunt raspunsurile TALE la intrebari, atunci bucura-te. lumea poate avea si ea raspunsurile ei, tu inseamna ca te-ai straduit s-o pricepi si sa te mulezi TU pe formele ei. e deci mult mai mult. mihaela, tu stii toate astea, poemul tau o dovedeste.
ca sa te incurajez iti mai spun ca si mie mi se intampla la fel. textele mele pregnante, sunt cele cu cele mai putine vizionari si deci comentarii.
sa nu mai spui deci ca ai scris textul doar ca sa fie scris. e ca si cum l-ai aseza in fata, carne de tun..
cat despre ceilalti, sa aiba si ei adevarurile lor, timpul lor, treaba lor...

cu admiratie,
Linea

cenusa de cuvinte e doar a singuratatilor de nopti. noiembrie va trece dintr-o zi in alta, pentru ca sunt soaptele noptilor ce vor veni si cand aceeasi vei fi si-atunci vei fi si alta.

cu admiratie,
Linea

daca e piatra alba, sa-mi faceti loc si mie pe langa voi, va rog si eu.:) daca e cum simt eu, insa, citind aici, vom sta mai degraba in cerdac inveliti in patura alba de lana, asteptand ninsorile ce-au fost si-or sa mai vina, depanand amintiri despre un vanator prea indragostit care si-a scapat in zapada o manusa, unde, apoi, cele mai neaparate vietuitoare ale padurii s-au cuibarit in ea, in timp ce fiecare a adus cu sine in traistuta cate un pic din lumea din care a venit.
poemul albei ninsori devine astfel, poemul Sarbatorilor Albe, inchinat zapezilor de altadata, iar eu las un semn in ceasca aburita, o steluta rubinie din varful tichiutei piticului din poveste..

Linea