despre mine cu părere de rău

știi că sunt...o timidă și nu comentez decât rar, dar aici am găsit câteva răspunsuri pe care le caut de la un timp.în special în prima strofă, imaginea morții prezentă în umbra fiecărui cuvânt.și atâtea...
ps: m-am bucurat că te-am cunoscut deși aș fi vrut să rămân la cenaclu, ceva chestiuni profesionale nu m-au lăsat. dar, mă revanșez.
cu ..sfială,

danul cel tuns acum îți zâmbește dintr-o poezie albastră


salut,

să ne revedem cu bine

scuze, am uitat să redimensionez poza, e uriaaaaaaașă

mă bucur că m-am tuns
:)

încă o dată

salut

Am citit poemul tău apoi l-am ascultat recitat de tine și astfel poemul a prins rădăcini în mine dar nu la margine ci undeva pe aproape de acele lucruri la care țin și le iubesc pentru că au în ele farmecul pentru care merită să trăiești.(Mi-a plăcut mult vocea ta și felul cum am simțit acest poem izvorând chiar din filonul său)

P.S. Nu știu de ce moartea e azi foarte prezentă pe Agonia.

George Floarea, mulțumesc pentru semnul de lectură

salut expresia \"trupul decolorat de iubire\"

imi creaza o stare de rau

care-mi aminteste ca sunt in viata

probabil ca aveam nevoie

altfel as fi tacut naibii din gura

salut, ștefan georgescu cel cu semn de întrebare la sfârșitul numelui, când apari tu prin subsolul textelor mele e semn că trebuie să le privesc mai cu atenție

și mie mi-a fost rău când am scris poezeaua se pare că starea mea de atunci ți s-a transmis cumva iar asta e bine pentru mine ca autor...

uite, îți las aici o strofă dintr-o poezie de-a mea care mi-a plăcut mult:

mânăm aprige herghelii spre locuri pe care alții nici nu le visează.
noi nu murim Mutti de mâna străinului și nici de cea a prietenului
nici de lacrima mumelor noastre nici de ziuă nici de noapte
noi murim des și bine de moartea bună a noastră cea drept îmblânzitoare
nu de altceva da\' sălbatic și viu ne e rostul. să nu taci Mutti să urli auzi tu să urli că doar nu e nimeni pe aici să vadă să știe să afle.

Dana,ma bucur ca ne mai dai,din cand in cand,semne, sa ne fie mai bine cand traversam realitatea invers.Semnele tale din ultima vreme sunt triste,sunt strigatele poetului care simte ca in curand isi va pierde vocea.
Poezia aceasta cuprinde,simultan,urmele unei lupte crancene cu lumea,cu timpul si mai ales cu sine,din care poetul simte ca nu poate iesi invingator.Este din ce in ce mai obosit,constient ca trebuie sa se resemneze si sa astepte pe cineva care nu il va parasi niciodata.Iubirea este si ea obosita,nu mai poate fi o modalitate de salvare,,și taci pentru că nu mai ai sânge în trupul învins de boală și decolorat de iubire\'\'
Absenta scrisului inseamna departarea de lume,prin prabusirea cuvantului,prin neputinta comunicarii,ceea ce echivaleaza cu moartea.Indepartarea de sine este tragica:,,pentru că ești om și ți se pare că ai rostit deja toate cuvintele oamenilor
într-o limbă îndepărtată și atât de străină
pe care nimeni nu a reușit să o învețe
nici măcar tu\'\'.
Dar poezia aceasta merita mai mult si nu stiu ce as mai putea sa-ti spun.M-a impresionat sentimentul,starea de oboseala care reiese din fiecare cuvant,avem la un moment dat senzatia ca, printr-o fereastra secreta,Dana isi priveste lumea ,apoi,cu un gest obosit,le aseaza in golurile de unde au fost luate.E frumos si trist,Dana,ce as mai putea spune?
ps:nu pot vorbi despre figuri expresive si nici nu pot da citate,tu spui,de obicei,totul,poate nici comentariul acesta scurt nu are nici un rost,pentru ca,in fata starii transmise,orice cuvant isi pleaca capul si tace.
sincer,
Diana Tugui

uite, îți citeam comentariul și deodată mi-am dat seama că ai dreptate în tot ce spui

ești cel mai atent comentator al meu, ai o maturitate înfricoșătoare pentru vârsta ta, poate și pentru că te-ai născut cu o zi înaintea zilei mele de naștere(martie 15, nu-i așa?:))

mi-e bine să te văd în subsolul textelor mele, aduci cu tine ceva ce eu încep să pierd

cu bine, Diana, tânără și fidela mea cititoare

Pentru că scriem în limbile pe care nu le știm nici măcar noi. Pentru privirea aceea peste umăr spre tine însuți. Pentru acel sentiment de a fi viu dar nepărăsit de moarte. Pentru acea iubire de câine care nu știe să trădeze. Pentru acea îndepărtare de oameni. Pentru ziua aceea în care te ridici neputincios de la masa de scris. Pentru toate astea, acest semn.

mulțumesc