de-a soarele apune

***
desfăceam cuvinte și le aruncam peste garduri
noaptea când luna da în pârg și albea coaja mestecenilor
doar noaptea cântam ridicându-ne deasupra acoperișurilor de tablă
deasupra flăcărilor ce risipeau ceața și somnul

***
la marginea orașului am stat și am tăcut îndelung
nicio lumină aproape niciun semn dinspre capăt
mânam tramvaie pustii prin ceruri limpezi de mai
uneori desenam pe asfalt copaci fără pădure și lanuri de maci
apoi au venit alte vremuri
asfințeam și ne era îndeajuns de bine

***
singurătatea miroase
a pământ reavăn
a burlane de case vechi demult dărâmate
a sală de așteptare pustie
a marfar ce nu oprește în marile gări
cu siguranță am trecut cândva pe acolo și noi
cu siguranță ne vom reîntoarce

***
adulmecă tu cuvintele mele poartă-le prin deșerturi
dă-le apă candoare frăgezime răcoroasă penumbră
construiește cu ele imperii fortărețe înalte veneții
sau tot ce vrei tu
ucide cu ele minotauri
și uită-le apoi undeva
cât mai aproape

ascultă poezia în lectura autoarei