inventatorul

\"anotimpul\" creat de d-voastră este unul de profunzime brevetat sufletește

\"când să mă bucur de toate acestea
eram deja prea departe\"

un poem bun ca toate cele de până acum care bucură sufletul cititorului, indiferent de starea transmisă prin cuvinte...
mă bucur și eu, al 25-lea cititor, astăzi, c-am trecut prin pagina d-voastră. și-am să trec mereu.

cu deosebită stimă și considerație,
același, teodor dume,

îți mulțumesc pentru constanța lecturii și semnelor

cu bine,

de a doua strofa nu ai nevoie
prima e prea frumoasa
si titlul...se potrivea un altul:)

no serus de la viena
emir

acuma și tu...ai mai văzut poetesă fără accesorii? strofa a doua o las acolo și zic că e tichie de mărgăritar:)))

da\' titlu îl schimb...dacă îmi dai unul nou... altfel nu, că am ieșit deja din textulețul aiesta

no, servus din țara lui elian, cum urci înspre nori faci prima la stânga spre ulița nimicului și dai de poarta inventatorului:)

mi-a plăcut cum ai prezentat dramatismul despărțirii de propria scriitură, fapt care pune în lumină incomensurabilul vieții ce se transcende pe sine și lasă în urmă construcțiile virtuale... bucuria apare aici ca o străpungere a timpului, întrezărită, dar în condiția actuală mereu marcată de incompletitudine. răspândești ca de obicei multă nostalgie :) cu plăcerea lecturii, Florin

strofa a doua, cum bine spunea emirul, e avariată rău de tot dar mi-e greu să o scot...deși mi-e rușine cu ea, o las...

cred că mi-ar prinde bine o pauză de scris poezele agonistice, am cam obosit iar asta se vede, cel puțin în textul acesta...

acestea fiind spuse, îți mulțumesc frumos, bunul meu cititor(și editor:)), prezența ta e mereu un semn că nostalghiile mele își mai au(încă) rostul

o primăvară frumoasă îți doresc


elian