cântec de adormit strigătul

ceva totuși rămâne
dincolo de linia orizontului o sferă de foc
doar câteva nopți albe înșirate pe străzi
cu botul umed alunecând adulmecând
șovăielnic
praful

reversurile sunt cele care ne tulbură firescul
spinarea încovoiată minutul de grație dezbrăcat în grabă
e timp destul pentru descompunere
și mai ales pentru primăverile ce au să vină
cu ploi scurte și repezi la marginea absenței

mulțimile sunt o ascunzătoare perfectă
de acolo poți să vezi
întunericul ce adăpostește urma copilului care ai fost
nu-ți fie teamă ceva totuși rămâne
ascultă în tăcere pământul
oricum
el te va primi răbdător

maxilarele încleștate
aura lustruită zilnic patima ascunsă cu stângăcie sub preșul de la intrare
să privim în oglinzi de două ori
o dată pentru cei care am fost
o dată pentru cei care nu vom mai fi

pe la apusul soarelui cântecelor deocheate vocea obosită le-o ridica altarul
sângele de pe mâinile noastre va naște iar
tristețea cailor negri
așteptându-și cuminți la poarta abatorului
sfârșitul

ascultă poezia în lectura autoarei