dan tristian

sublim. mi-au placut indeosebi cuvintele smulse dintr-o taina parca.

si eu care incepusem sa ma simt

acum tu vii si-mi retezi avantul! hm! nu se cuvine mai mai of of!

intre cuvant si ecoul lui ai pus o oglinda. fascinant! gasesc poemul tau usor ontologic, intr-o expresie picturala deosebita...

parca fara coloana vertebrala poemul asta, usor anacolut dar mi-a placut poate maimult pt nervul ce-l degaja.

observ ca unele enormitati, fiind prin natura lor extensionale, nemaiincapand in sopronul unor gandiri, tin cu tot dinadinsul sa se manifeste lingvistic si, musai, intr-o maniera academica.
\"qed?\", fara nici o legatura cu titlul acestui text, era retorica, subliniind ideea ca in poezie nu e nimic de demonstrat, ca impresiile/placerile unora nu se pot supraordona impresiilor/placerilor altora decat in contextul unei subiectivitati fara pretentii de generalitate. trusimul - fondul(tematica abordata) ramane acelasi, determinanta fiind doar forma - poate capata valabilitate exclusiva doar pt manele, aici insa nu. daca n-ar fi loc de interpretari antagonice atunci am vorbi de-un limbaj matematic ce nu prea are legatura cu sensibilitatea lirica.
reactia mea, desi bazata pe text, era mai degraba una de costernare fata de atitudinea Silvia care nu poate suporta aprecieri contrare chiar daca acestea sunt civilizate, pertinente. astfel, nu vad justificate interpretarile astea unidirectionale, interpretari cu valoare de imperative asa cum nu-si aveau locul nici peroratiile pilduitoare ale lui oarecine vadit deranjat de \"critica\". ma rog, cineva trebuia sa simuleze si subtilitatea.
eu inca mai sper ca acest atelier presupune o comunitate de idei si-mi rezerv dreptul de a crede ca amintirile umbrei umbrei umbrei umbrei umbrei sunt intemeiate in reflectia adancogena ca maine va fi cu siguranta un ieri sculat din morti, din anamneza, si, in totalitatea mieroasa a sugestiei lui textul acesta ramane unul cu neajunsurile sale.
a contrapune subiectivitatea ta subiectivitatii altora - asta da ratiune a comunicarii insa stradania de a suprapune subiectivitatea, de a o impune in baza unei autoritati strict sentimentale, este totusi un exces. dar daca tine Alma neaparat ca imaginea ei sa nu fie ciufulita, poftim, ca un gest recuperator, eu, recunosc in public ca sunt frustrat, paranoic,am o ura viscerala si o manie proletara de nestapanit si, mai mult, ma fac vinovat de toate mineriadele ce au avut loc in estetica. descalificat astfel, da, Alma ai dreptate, sistemul tau de referinta este cel validat de muze, de, vai!, noptile albe.

eu nu pot citi textu asta. e scris prea mic:(

un pitic atat de mic
facea baie-ntr-un ibric
si de doru dumitale
sari-n oala cu sarmale...

ti-a placut?
vai, cum sa nu!
si imund si superfluu!
carnea fu cam afumata
si putina, si sarata!
dar sarmalele cu tine
sunt ingurgitari divine...


uh! tare vizuala creatie ai mai incropit!

dom\'le! textu\' acesta e plin de substrat! ce sa mai, e tot un substrat adancogen. da rezistente tate mai are si don\'soara in cauza!

patetism, framantari lirice aproape copilaresti puse intr-o forma metrica ingrijita. vers simplu care nu surprinde prin nimic... cred ca odata in acest context se scrie o data...

frunza verde loboda
inspiratia-i sloboda

abundenta de verbe/adverbe ce-ti frang rostirea ca-ntr-un sughit. placute promisiunile ce le tot faci, fondul lor pare ademenitor:)

cam multa agitatie in poemul tau pe care il vad pana spre finele lui mai degraba un citat decat o creatie proprie. interesant finalul care, din nefericire, nu poate sa faca toti banii.

asta da lectie Nexus:))
mi-o insusesc atat cat mi se cuvine. toate cele bune!

un text dezlanat cu abundente pronominale si repetitia umbrei nejustificata in contextul liric. textul se ancoreaza intr-un simbolism cutumiar, destul de la moda, uzand de tonuri filosofarde care dau condiment acestei incropiri dar nu o ridica, prin sugestie, deasupra interesantului. dialogul cu umbra si acordarea umbrei valente organice este o tema deja abordata astfel incat daca acest text surprinde prin ceva cu siguranta nu este ineditul si nici usoara frivolizare dinspre final. s-ar vrea, banuiesc, un discurs lapidar despre conditia umana, discurs abia fragentar reusit. subscriu in parte celor spuse de Liviu si-mi place sa cred ca valetul de serviciu nu va interpreta si opinia mea decat in contextul schimburilor de idei.

si eu ce sa inteleg?

sublim!

un poem placut as zice eu... as renunta la acest vezi, iubite care da o nota de copilaresc nelalocul ei si cred ca mi-as cenzura tendinta de a face din poeme un conglomerat de pridvoricecarditespiralice...

desi timid, ametitor si parca fara nerv e un poem ce se stinge frumos, declarativ inspre finalul sau, evadand usor din trimiteri, simboluri.

un poem scris binisor, debordand de sondari amicale, intime ale unei prietenii intemeiate. e, daca se poate spune, un poem biografic destul de reusit. stiu ca si Alma e surprinsa de anumite aspecte ghicite de catre Silvia intr-un mod atat de liric...

nu mi se pare deloc trist acest poem ci doar usor provocator, cu substrat, ademenitor. vad ca Mihaela nu se dezminte... intr-un demers demonstrativ, prin expresii bine slefuite, descoperindu-se pe sine femeie in asteptari tainice ne arata o dimensiune rareori expusa in public... un poem destul de dulce si care e departe de a provoca diabet cititorului:)