decoruri

te-ai ridicat, ai închis uşa, frigul s-a făcut rotund. eu nu respir. sângele mă fură în drumurile aburinde ale visului prin şerpuiri anodine privirea caută o stradă, un număr exact, epiderma fragedă a uimirii, călduri omeneşti, degetele întinse… albul e un fel anonim de a pleca fără semne, străin, cerul e de pâslă, nici un nor nu fecundează tristeţea. alunec firesc într-un tangaj inegal, în ceafă, un implant, un glas calin îl vorbeşte făţiş pe dumnezeu-ultimul. şi el suferă. ne amintim adevărul asemenea unei răzbunări ce va urma. alunec indiferent în întuneric, întunericul e un jurnal déjà vu. oasele se tasează tacit într-un fel de linişte. câte-un tunel neanunţat ne înghite brusc, repetat mitul lui iona se joacă de-a spaima cu minţile noastre un desen animat atrage magnetic copilul din noi, râdem rupem neregulat ritmul impus al tăcerii al călătoriei şi întunericul se încălzeşte, îşi pierde virginitatea şi farmecul devorator mă dor ochii. glasul din ceafă devine femeie. femeia cântă. într-un labirint tactil, probabil isus a existat. contur de literă, eternitatea va fi un popas, durerea o proză scurtă cu final previzibil îţi spun toate astea iar tu ştii că te mint