dan plesa

ne agităm și noi ca oamenii fără voce privindu-ne mâinile desenând gesturi obscene ori poate doar amare ca niște caracatițe ale apusului fugind care-ncotro fără să lase urme sau oase pe care

noi cu toate vorbele acestea pe care le spunem la colț de stradă ca și cum n-am ști că nu ne privește nimeni ceilalți pot eventual zări un abur gros cu miros de pâine caldă și puțina vopsea

să ne aducem aminte de spaimele acelea de seară când ne așezam în jumătatea noastră de pat ghemuiți ca un ou închizând ochii greu uneori așteptând umbrele rotitoare ce ne purtau pe

pe corabia aceasta a noastră nu-și au locul vorbele celorlalți șoapte ni se arată uneori seara venind ca de pe un țărm cu umbre moarte și cu alge pe care-l înțelegem însă aproape cu toți

\"aici este mirarea\" că noi încă nu știm încotro mergem zăvorâți în noi înșine pipăind în dreapta și-n stânga privind înapoi purtându-ne clopoțeii ca pe niște răni căpătate în luptă cu

măgarule ia mâna de pe mine dobitocule porcule animalule jigodie nenorocită uită-te la tine lasă-mă boule ia mă mâna nesimțitule ticălosule ticălos ce ești ticălos

să ne țesem o pânză și să ne acoperim de sus până jos în așteptarea ei sigur va întârzia prin locurile acelea de departe vreme îndelungată ca în piesele de teatru dar nădejdea e o artă fină de

și dacă ne-am adânci în vorbele noastre fără ca ceilalți să știe n-ar fi ca și cum ne-am rătăci muți pe toate străzile acestea ce arată la fel ziua și noaptea și lume multă ce ne ocolește parcă

am târât o mână de om pe tot drumul de-o arteră căutam să n-o smucesc îndepărtam curioșii calm sigur pe mine nimeni nu m-a supărat o femeie mi-a șters sudoarea iar la spital după ce mi-au

să zidim în noi înșine un turn înalt cu ferestre puține de unde să privim lumea trecând și oprindu-se uneori să ceară de băut ori vreun cuvânt și-apoi să plece luându-ne vorbele și trăind așa

să ne zidim și noi case aici pe nisip la marginea apei să putem spune celor ce trec veniți de vă odihniți puțin fără grija e curat putem privi apusul apoi și chiar să ne iubim ori vă trecem

să știți că eu n-am timp în vene ci un fel de lichid tulbure în care plutesc aproape nevăzute toate păcatele lumii de aici lipsa mea de curaj iar dacă așteptați vreun fierar care să izbească

așteptăm adânc în trupurile noastre tinere o nouă zi care să ne ridice pe picioare de aici am putea începe să ne adunăm umbrele cât mai aproape lipindu-le chiar pe interior în așa fel ca

să ne facem arca noastră așa cum scrie la carte păzindu-ne de ceilalți să nu care cumva să bage de seamă că plecăm și-i lăsăm să piară în potopul acesta de cuvinte de care ne vom aminti

stăm goi unul în fața celuilalt ne privim unde ne sunt vorbele nesfârșite și dansul de apropiere unde se termină zbaterea sânului tău și unde gândurile mele de mâine în care te știu

să ne mai masturbăm și noi puțin printre bălării răsfoind reviste porno și privind cu coada ochiului să ne vadă cineva altfel nu se poate numai așa simțim fiorul acela care ne ridică și ne

ni se strecoară mereu în vorbe gesturile ei fără putința de a înțelege cum ne risipim în felul acesta de care ne aducem aminte privindu-ne mâinile singuri pe străzi când umbrele nopții ne

mi-am prins la brâu frunze moarte să mă arăt lumii de jur împrejur cu pași de ploaie să mă știe ca cel ce împarte anotimpuri celor curioși și celor ce-și întorc fețele și trec mai departe ca

trec zilele acestea pe care nu le mai putem număra ca într-un vis cu vorbe puține și personaje îmbrăcate decent ce se strecoară neprivind undeva anume e adevărat se-ntâmplă să plouă lăsând loc

de aici de la mansardă lumea se simte altfel precum o roată pe care o vedem după ce închidem ochii și ne lăsăm brațele moarte ca în piesele acelea unde actorul se închipuie în haine colorate

au venit la mine doi oameni cu un craniu în mână i-am văzut pe geam tocmai îmi bat în ușă vor cică să-mi arate cât de mult semăn cu un copil de acum câteva secole eu n-am zis nu aceste

să ne arătăm ei goi de toate păcatele minții să ne lăsăm deci undeva într-o încăpere încuiate toate gândurile și să aruncăm cheia de pe podul unde ne ducem adesea să o vedem cum trece

să o ascultăm acum când vine pe aici poate pentru ultima oară și să întelegem tot ce nu vrea să ne spună să o urmărim apoi cu privirea până în locurile acelea unde n-am călcat vreodată și să